● Bogdan Suceavă, Să auzi forma unei tobe, Millennium Books, 2013.
Au trecut exact zece ani de cînd am recenzat povestirile lui Bogdan Suceavă. La vremea respectivă, avea deja publicate cîteva cărţi, printre care şi un roman (de altfel, a debutat în 1990), unele chiar în format electronic, era o prezenţă activă în publicaţiile online şi îşi contura o carieră de universitar american. Recitite acum, cele două volume de povestiri antologate aici, Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii (Dacia, 2002) şi Bunicul s-a întors la franceză (Editura T, 2003) rezistă foarte bine. De atunci, Bogdan Suceavă n-a mai scris, din păcate, proză scurtă; a publicat, însă, patru romane, căci, în general, cam aşa funcţionează piaţa genului scurt la noi: se debutează cu proză scurtă şi, cu puţine excepţii, se continuă numai cu roman.
DE ACELASI AUTOR Un festival de-o viaţă Asortat şi savuros Gay story Salvaţi odată Tribuna! Sînt tentat să grupez cele 27 de povestiri ale lui Bogdan Suceavă în două mari categorii: povestirile realiste – inspirate fie din realitatea comunistă a anilor ’50-’80, fie din cea postdecembristă – şi povestirile fantastice – în general, la graniţa dintre livresc, steampunk, istorii alternative şi ficţiuni speculative (pe bază de teorii din fizică şi matematică, cu informaţii istorice şi din patristică), dar conţinînd şi eresuri populare; povestiri, în general, plasate temporal în societatea românească contemporană, dar coborînd şi mai jos, în secolul al XVIII-lea, ori trecînd oceanul pentru a relata cîteva istorii din mediul academic american sau din cel al imigranţilor. Dacă ar fi să afirm în care dintre aceste categorii excelează Bogdan Suceavă, mi-ar fi greu, pentru că povestiri foarte bune se regăsesc în ambele tipuri. Aş putea spune, însă, că prefer povestirile realiste, dar asta e mai mult o chestiune de gust personal. De aceea, poate, chia
