Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zahărul este mai ieftin de patru ori la bursă decât în magazine

Publicat in Capital, joi 4 iulie 2013 ·

În România, preţul mediu de retail al unui kilogram de zahăr este de 1,6 dolari (5,2 – 5,4 lei), fiind de peste patru de ori mai mare decât cel la care este tranzacţionat pe bursă, respectiv de 35,9 cenţi pe kilogram (la sfârşitul lunii iunie), după cum relevă o analiză a XTB România. Paradoxal, prețul de pe bursă al zahărului a scăzut constant în ultimii ani, timp în care s-a scumpit la fel de constant în magazine.

Preţului de retail al zahărului a crescut în continuu începând cu anul 2006, deşi pe bursă cotaţiile zahărului au scăzut constant în ultimii doi ani. Spre exemplu, la începutul lunii iunie a acestui an zahărul se tranzacţiona pe bursă la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, de 28,6 cenţi pe kilogram, cu aproximativ 40% mai puţin faţă de 2011. În toată această perioadă, contrar evoluţiei de pe piaţa bursieră, preţul de retail a crescut cu aproximativ 25%. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, vânzările de zahăr au continuat să crească în România, atât către retaileri, cât şi către producătorii de băuturi răcoritoare. Spre exemplu, Agrana, unul dintre cei mai mari actori de pe piaţa zahărului, a înregistrat anul trecut, pe piaţa locală, o creştere a vânzărilor cu 19,8%.

Acelaşi trend de creştere a preţurilor de retail poate fi observat şi în alte state europene, dar nu de aceeaşi amplitudine ca în România. Mai mult, în toate aceste ţări, zahărul se vinde mai ieftin decât în România. Astfel, în Polonia preţul mediu de retail al unui kilogram de zahăr este de 1,2 dolari, în Cehia este de 0,9 dolari, iar în Bulgaria de 1,4 dolari.

Preţului din magazine este ridicat în România şi din cauza nivelului TVA, practicat nediferenţiat la produsele de bază, acestea fiind taxate similar celorlalte bunuri, cu 24%. Spre deosebire de ţara noastră, în majoritatea ţărilor membre ale UE se aplică o cotă redusă de TVA la alimentele de bază, cuprinsă

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°