Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tabără de pictură la Boholț

Publicat in News Brasov, joi 4 iulie 2013 ·

Peisajele, oamenii, firescul lucrurilor din Boholţ sunt surse de inspiraţie pentru șapte pictori aflaţi de mai multe zile în acest sat. Aceștia participă la cea de-a doua ediţie a taberei de pictură „Pro Boholţ“. Sunt de aproape douăsăptămâni în acest sat şi vor mai rămâne până în 6 iulie.

„Intenția a fost de la început să devină tradiție. A doua ediție înseamnă că a început tradiția și intenționăm să mergem înainte până cel puțin în 2017, când satul va împlini 700 de ani de atestare documentară și cu siguranță până în 2015, când va împlini 250 de ani de când școala din Boholț este atestată documentar. Încercăm să păstrăm chipurile acestor oameni acasă dacă pe ei nu îi mai putem păstra. Mai exact sunt șapte pictori care au realizat în jur de 30 de lucrări. Sunt pictori din Galați, din Iași, din București, din Curtea de Argeș“, a spus Vasile Joantă, organizatorul Taberei de pictură, citat de bzf.ro.

Anul acesta portretul a fost principala temă a taberei. Primul artist plastic cu care am vorbit este din Galaţi. A mai participat şi la alte tabere de pictură, dar spune că aici în Boholţ este raiul pe pământ. „Am găsit aici raiul pe pământ. Sunt atâtea lucruri minunate în satul acesta uitat de lume și de timp, încât ești surprins venind din alte părți unde clocotește modernitatea, să vezi atâta tradițional. Oamenii sunt atât de simpli și chipurile lor cred că ilustrează treaba aceasta, iar eu sper personal să fi reușit să redau pe pânză sentimentul și imaginea unui om neaoș român“, a spus Raul Popa, artist plastic din Galați.

Peisajele, oamenii, firescul lucrurilor din Boholţ sunt surse de inspiraţie pentru șapte pictori aflaţi de mai multe zile în acest sat. Aceștia participă la cea de-a doua ediţie a taberei de pictură „Pro Boholţ“. Sunt de aproape douăsăptămâni în acest sat şi vor mai rămâne până în 6 iulie.

„Intenția a fost de la început să de

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 38 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 7 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°