Şeful armatei egiptene, Abdel Fattah al-Sissi, a anunţat, miercuri, că Şeful Curţii Constituţionale din Egipt, Adly Mansour, va prelua, provizoriu, preşedinţia ţării, informează Mediafax.
Adly Mansour a depus jurământul ca lider al Curţii Supreme Constituţionale şi ca preşedinte interimar al Egiptului.
Adly Mansour va fi la conducerea unei ţări divizate după mai multe zile de manifestaţii de amploare şi sângeroase, în care s-au confruntat opozanţi şi susţinători ai primului preşedinte ales democratic al Egiptului.
Ca o ironie a sorţii, acest judecător a fost numit preşedintele Curţii Constituţionale chiar de Morsi la jumătatea lui mai, funcţie pe care a preluat-o de două zile.
Citeşte şi VIDEO. Armata egipteană l-a demis pe Mohamed Morsi şi a suspendat Constituţia. Vor fi organizate alegeri generale anticipate
Acest sexagenar, tatăl a trei copii, a obţinut o bursă pentru a studia la prestigioasa Şcoală Naţională de Administraţie (ENA) din Paris înainte de a-şi începe cariera judiciară sub regimul lui Hosni Mubarak.
El a lucrat în tribunale religioase, încadrate de statul egiptean, unde emitea fatwa sau decrete pe teme religioase, dar şi în tribunale civile şi penale.
Spre deosebire de principalii lideri ai opoziţiei - precum laureatul premiului Nobel pentru Pace Mohammed ElBaradei sau fostul liderl al Ligii Arabe Amr Moussa - numele său nu a apărut niciodată printre potenţialii succesori ai lui Morsi.
Citeşte şi FOTO: MILIOANE de oameni pe străzi. Aşa arată cele mai ample proteste din istoria Egiptului!
Acest anonimat relativ i-a interesat probabil pe militarii dornici să avanseze o figură neutră pentru a asigura tranziţia care se anunţă dificilă.
Acest judecător de statură mică şi cu mustanţă, în vârstă de 67 de ani, ar fi putut să treacă probabil pe lângă manifestanţii reuniţi de duminică pentru a cere plecare