Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Între Cairo şi Liceul Bolintineanu

Publicat in Observator Cultural, joi 4 iulie 2013 ·

UPDATE (4 iulie) Armata egipteană l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Mohamed Morsi. Acesta a denunţat o „lovitură de stat“. Şeful Armatei a informat că a fost suspendată Constituţia şi se vor organiza alegeri anticipate. Preşedintele provizoriu al Egiptului este Adly Mansour, preşedintele Curţii Constituţionale. La un an de la plecarea preşedintelui Hosni Mubarak de la conducerea Egip­tului, situaţia este departe de a se fi îmbunătăţit. Recen­tele evenimente, deja cu violenţe stradale, au angrenat sute de mii de manifestanţi pe străzile din Cairo şi din celelalte oraşe importante ale Egiptu­lui. Piaţa Tahrir este din nou în centrul atenţiei opiniei publice internaţionale ca principal punct de coagulare a aspiraţiilor noilor valuri de manifestanţi. Pe lîngă partidele politice de opoziţie, de această dată sînt în stradă zeci de mii de tineri şi femei. Multe femei şi mulţi copii. Ce se cere? Demisia preşedintelui islamist Mohamed Morsi şi alegeri anticipate. „Pîine, libertate şi dreptate socială“ este deviza noilor valuri de demonstranţi. De ce? În primul rînd, pentru că degradarea condiţiilor de trai s-a accentuat, depăşind limita suportabilului. Alte cauze ar fi corupţia endemică şi scăderea dramatică a numărului de turişti. Căderea regimului autoritar al lui Hosni Mubarak nu a dus la instaurarea unui regim cu adevărat democratic şi la îmbunătăţirea vieţii din Egipt. Mare importator de grîu şi alimente (70% provin din import), Egiptul s-a confruntat cu mari probleme economice şi financiare, tocmai prin devalorizarea monedei naţionale şi creşterea galopantă a preţurilor la alimente şi combustibili. FMI a introdus anul trecut şi în Egipt un program de austeritate. Care, departe de a da roade, a contribuit la înrăutăţirea situaţiei. Ajutorul de 1,5 miliarde de dolari pe care îl primea anual Egiptul de la Statele Unite a fost suspendat odată cu căderea reg

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul premier Petre Roman, audiat din nou în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Ziua Constanta acum 47 minute
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Potrivit unor surse judiciare, Petre Roman

Circulaţie feroviară întreruptă între Dej şi Gherla, în urma unui accident. Două trenuri, afectate

Mediafax acum o ora
Circulaţia feroviară este întreruptă miercuri dimineaţa între Dej şi Gherla, în urma unui accident produs în apropierea localităţii Mintiul Gherlii. Două trenuri sunt afectate, transmite CFR SA.

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum o ora
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, dată aleasă pentru a omagia ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu

Ziua Constanta acum o ora
La 15 ianuarie este marcată, în fiecare an, începând din 2011, Ziua Culturii Naționale, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Născut la Botoșani, 'poetul nepereche' a fost și prozator, dramatu

UPDATE - Autoutilitară lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară a fost reluată / Precizările poliţiştilor - FOTO

News.ro acum 21 minute
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au fost sesizaţi cu privire la un accident feroviar petrecu

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 4 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

O emisiune TV franceză retrasă după ridiculizarea unei femei care s-a îndrăgostit de un Brad Pitt fals

News.ro acum o ora
O femeie din Franţa care credea că are o relaţie amoroasă de lungă durată cu Brad Pitt şi care a fost înşelată să plătească 830.000 de euro (700.000 de lire sterline) pentru a-l ajuta cu tratamentul medical s-a confruntat cu un val de critici online

Michelle Obama spune că va lipsi de la învestirea lui Donald Trump. Soţul său va fi prezent

Mediafax acum 29 minute
„Fostul preşedinte Barack Obama a confirmat că va participa la cea de-a 60-a ceremonie de inaugurare. Fosta primă-doamnă Michelle Obama nu va participa la următoarea inaugurare”, se arată într-un comunicat al Biroului lui Barack şi Michelle Obama. D

Atac masiv cu rachete ruseşti în Ucraina: Alimentarea cu energie, întreruptă în şase regiuni

Mediafax acum o ora
Forţele aeriene ale Kievului au avertizat cu privire la numeroase grupuri de rachete lansate de Rusia, pe fondul unei alerte aeriene la nivel naţional, dar nu au existat rapoarte imediate privind pagube. Într-o declaraţie, Ukrenergo a declarat că a

TikTok ar putea primi o extensie de funcţionare în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
Senatorul Ed Markey a anunţat că va propune prelungirea cu 270 de zile a termenului până la care TikTok trebuie să taie legăturile cu ByteDance pentru a scăpa de blocarea în Statele Unite. „TikTok are problemele ei. Însă, blocarea ar putea avea cons

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-0°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°