Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gică Popescu, DIN NOU ÎN HORĂ: “Candidez la FRF”

Publicat in 7Est, joi 4 iulie 2013 ·

Fostul internaţional Gică Popescu a făcut joi anunţul aşteptat de mai multă vreme: a confirmat faptul că va candida pentru postul de preşedinte al FRF. Baciul îi va avea drept colaboratori pe foştii colegi de generaţie Gică Hagi, Bogdan Stelea şi Ilie Dumitrescu.

"Da, m-am hotârât, voi candida pentru postul de şef al FRF. Am venit în faţa dumneavoastră cu o parte din echipa care mă va susţine în acest proiect. Pe lângă Stelea, Ilie Dumitrescu şi Hagi, mai este şi Chivu, care se va alătura echipei mele după ce se va lăsa de fotbal. Nu a fost lăsat de Inter la această conferinţă, pot să înţeleg asta, de altfel i-am şi transmis să joace cât mai mult. Această generaţie care a făcut cele mai multe lucruri bune pentru România merită şansa de a conduce fotbalul din România. Iubim culorile ţării noastre, asta este cel mai important.

Dacă voi ajunge la şefia FRF, nu vom da afară toţi oamenii de acolo, pentru că există persoane competente şi acolo. Porţile noastre vor fi deschise pentru toţi cei care vor să pună umărul la reconstrucţia fotbalului românesc. Gică Hagi şi Bogdan se vor ocupa de departamentul tehnic, fără a avea treabă cu echipa naţională, iar Ilie şi cu mine ne vom acupa de administrativ. Timpul este foarte scurt, ştiind ce vrem să facem în perioada următoare. Vrem să ne întâlnim cu reprezentanţii ligilor inferioare, cu reprezentanţii mass-media. De asemenea, vom face un turneu la federaţiile importante din Europa, Germania, Spania, Italia, Franţa, Olanda, Anglia, pentru a vedea cum sunt organizate şi pentru a învăţa cum trebuie să procedăm şi noi. Ţin foarte mult la recredibilizarea fenomenului fotbalistic.

O spun cu părere de rău că echipa naţională nu mai este brandul care atrăgea înainte spectatori şi sponsori. Trebuie reclădit acest brand ca să facem performanţă, deoarece avem potenţial. Dacă nu vom pute

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 46 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 25 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°