Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Linie specială de autobuze RATB pentru B'ESTFEST Summer Camp 2013

Publicat in Amos News, joi 4 iulie 2013 ·

La fel ca în anii precedenţi, publicul B'ESTFEST Summer Camp care va alege să vină la festival cu transportul în comun va avea la dispoziţie o linie specială care va funcţiona inclusiv pe timp de noapte, pusă la dispoziţie cu sprijinul RATB. Prezentat de Ciuc Premium şi Coca-Cola şi susţinut de Vodafone, B'ESTFEST Summer Camp se va desfăşura în perioada 5-7 Iulie, la iarbă verde, pe islazul comunei Tunari.

Cu sprijinul Regiei Autonome de Transport Bucureşti, spectatorii B'ESTFEST Summer Camp vor avea la dispoziţie şi anul acesta o linie specială de transport până la intrarea în zona de festival, care va funcţiona tur şi retur, de la Piaţa Charles de Gaulle – chiar de pe breteaua din faţa Parcului Herăstrău (staţia de metrou Aviatorilor), cu oprire şi în Piaţa Presei Libere, până la intrarea în B'ESTFEST Park. Autobuzele vor avea inscripţionate textul "Linie specială B'ESTFEST" şi vor circula cu o frecvenţă de 15 minute, începând cu ora 16:30 în data de 5 Iulie (vineri, prima zi de festival) şi respectiv ora 16:00 în zilele de 6 şi 7 Iulie, până la ora 22:00. Se va circula în direcţia B'ESTFEST Park inclusiv după ora 22:00, însă la interval de 60 de minute, până la ora 5 dimineaţa. La întoarcere, autobuzele vor pleca de la B'ESTFEST Park spre Bucureşti, în funcţie de fluxul de spectatori, la interval de 15 sau 30 de minute, până la ora 6:00 dimineaţa. Preţul unei călătorii este echivalentul unui bilet pentru liniile speciale, respectiv 3,5 lei, plata fiind posibilă fie prin validarea portofelului electronic preîncarcat, fie prin achiziţionarea titlului de călătorie, chiar la urcarea în autobuz.

Publicul va avea la dispoziţie şi linia de maxi-taxi 445, cu staţie la refugiul de tramvai al liniilor 16 si 36 (din staţia de metrou Pipera) sau de la Staţia Băneasa S.A. Acesta va circula la interval de 15 – 20 de minute, iar capătul de linie se va afla în i

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi. Este proba care încheie sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat

HotNews acum 2 ore
BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi, 16 iunie. La această probă scrisă participă elevii care au urmat liceul în limbile minorităților naționale. Examenul face parte din sesiunea iunie 2025 a Bacalaureatului și reprezintă ultima probă scrisă din

Preşedintele Nicuşor Dan discută luni cu sindicatele despre măsurile fiscale propuse de partidele pro-europene

HotNews acum 55 minute
Preşedintele Nicuşor Dan îi primeşte luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții mai multor organizații sindicale pentru a dezbate reforma fiscală. Potrivit agendei preşedintelui, întâlnirea lui Nicuşor Dan cu reprezentanţii sindicatelor are loc l

Ayatollahul Ali Khamenei şi familia sa se ascund într-un buncăr la nord de Teheran / S-a adăpostit în același buncăr şi în 2024, când Iranul a lansat atacurile asupra Israelului

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost evacuat într-un buncăr subteran din nord-estul Teheranului, la câteva ore după ce Israelul şi-a început, vineri, loviturile, relatează Iran Internatio

Marea Britanie a numit pentru prima dată o femeie la conducerea MI6 / Cine este Blaise Metreweli

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marea Britanie a numit-o duminică pe Blaise Metreweli, ofiţer de carieră în serviciile secrete, la conducerea serviciului de informaţii externe cunoscut sub numele de MI6, relatează Reuters, citată d

Circulație pe un singur sens pe A2, după ce traficul a fost blocat / Trei persoane rănite în urma unui accident

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier pe A2, luni dimineaţă, iar în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Traficul în zonă a fost blocat, transmite News.ro. Urmărește

Ce sărbătoare este astăzi, 16 iunie 2025, în calendarul-ortodox?

Ziua Constanta acum 8 minute
În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Tihon, făcătorul de minuni, episcopul Amatundei, cetatea Insulei Cipru. Sf. Ierarh Tihon, episcopul Amatundei, având părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hrist

PSG a distrus-o pe Atletico Madrid, 4-0, la Cupa Mondială a Cluburilor. Istvan Kovacs a arbitrat și a fost desființat de spanioli

Gandul acum 21 minute
PSG, câștigătoarea Ligii Campionilor, a învins pe Atletico Madrid, 4-0, pe Rose Bowl Stadium din Los Angeles, în Grupa B a Cupei Mondiale a Cluburilor. Meciul a fost arbitrat de românul Istvan Kovacs, care a dat mai multe cartonașe galbene, a dictat

Rachete iraniene au lovit luni Tel Aviv şi orașul port Haifa / Trei persoane au murit în centrul Israelului, iar alte zeci au fost rănite în atacurile din timpul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rachete iraniene au lovit luni Tel Avivul şi oraşul port Haifa din Israel, distrugând case şi alimentând îngrijorările liderilor mondiali reuniţi în această săptămână la summitul G7 că lupta dintre c

Investitorii sunt în alertă din cauza conflictului Israel – Iran şi a volatilităţii preţului petrolului / Sporesc temerile privind un război regional de amploare

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu şi incertitudinile interne din SUA menţin investitorii în alertă, în aşteptarea redeschiderii pieţelor financiare, relatează Reuters, citată de News.ro. U

Taiwanul include Huawei şi SMIC pe lista de control al exporturilor, alături de organizaţii precum talibanii şi al-Qaeda

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Taiwanul a adăugat companiile chineze Huawei Technologies şi Semiconductor Manufacturing International Corp (SMIC) pe lista entităţilor supuse controlului exporturilor, măsură care plasează aceste fi

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/28°
joi

20°/31°
Iasi
acum

19°
lun.

15°/30°
mar.

16°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/31°
mar.

15°/29°
mie.

17°/31°
joi

17°/34°