Una dintre cele mai stranii legende puse pe seama Mişcării Rugul Aprins este cea legată de icoana care a dat pare-se şi numele grupării, icoană intitulată „Rugul Aprins al Maicii Domnului”, tot astfel numindu-se în tribunal şi asociaţia înfiinţată în anii ’40 de Sandu Tudor împreună cu prietenii săi de suflet.

Nu se ştie cu exactitate cum a ajuns această icoană la scriitorul Sandu Tudor, devenit spre finalul vieţii ieroschimonah cu numele de Daniil. Există mărturii care susţin că icoana existentă astăzi în biserica Mănăstirii Antim din Bucureşti ar fi fost adusă chiar de Sandu Tudor cu ocazia pelerinajului său la Muntele Athos. Alţi martori ai vremii spun că icoana ar fi fost adusă de Părintele Ioan Kulâghin, monahul rus refugiat de la Odessa, care fugind de armatele bolşevice a locuit o vreme la Mănăstirea Cernica, fiind ulterior prins şi deportat în URSS. În fine, alţii susţin că şi Sandu Tudor şi Pr. Ioan cel Străin (Ioan Kulâghin), ar fi adus fiecare câte o icoană cu aceeaşi tematică – întâlnindu-se astfel simbolic pe multiple planuri. Devenit duhovnic al Mişcării Rugul Aprins, Pr. Ioan Kulâghin avea să-i confere dimensiuni puţin înţelese sau măcar bănuite.

Cert este că celebra icoană se afla şi la întâlnirile personalităţilor care făceau parte din Grupul Rugul Aprins. Ba chiar, susţin unii, era adusă în mod special de Sandu Tudor, devenit în primă instanţă monahul Agathon, apoi, ca ieroschimonah, Daniil, şi la întâlnirile mai mult sau mai puţin discrete care se petreceau în casa profesorului Alexandru (numit Codin) Mironescu. Aceste întruniri s-au prelungit evident şi după interzicerea asociaţiilor cu caracter religios petrecută în anul 1948, prin instalarea în forţă a comunismului, până la arestarea celor care urmau să facă parte din lotul Alexandru Teodorescu (numele din acte al lui Sandu Tudor), inclusiv al lui Codin Mironescu şi a fiu