Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine plăteşte cel mai scump RCA din România

Publicat in Ora de Timis, joi 4 iulie 2013 ·

Tinerii sub 35 de ani care conduc în oraşe mari, mai ales din estul ţării, plătesc o primă anuală pentru RCA cu până la 70% mai mare decât alte categorii de şoferi. Sursa diferenţelor este frecvenţa mare a daunei

Creşterile importante ale daunelor, precum şi imposibilitatea de a majora substanţial preţurile fără a pierde cotă de piaţă, determină societăţile de asigurare să îşi selecteze din ce în ce mai atent clienţii. Segmentarea clientelei, cum este numită în termeni de specialitate, a devenit o procedură la modă chiar şi pentru companii care, în mod tradiţional, vând poliţa obligatorie de răspundere civilă auto la preţuri cu mult sub media pieţei.

Din analiza Capital, bazată pe datele mai multor calculatoare specializate, rezultă că cei mai afectaţi de aceste schimbări sunt tinerii cu vârsta sub 35 de ani, persoanele care au carnet de conducere de mai puţin de cinci ani şi şoferii care conduc în oraşele din estul ţării. În cazul acestor categorii de şoferi, diferenţa faţă de preţul mediu de pe piaţă ajunge până la 20-30 la sută, în timp ce, comparativ cu categoriile avantajate, preţul este cu până la 70% mai mare.

Din selecţia clientelei câştigă, pe de altă parte, şoferii experimentaţi, cu vârste de peste 55 de ani, care conduc în oraşe din vestul ţării. Explicaţia acestor diferenţe de cotaţie ţine de frecvenţa daunelor, substanţial mai mare în cazul tinerilor şi în oraşele mari din estul ţării. Ca parte din aceeaşi strategie de selecţie a clienţilor, societăţile de asigurare care vând românilor ce muncesc în afara graniţelor se uită mai atent la acest tip de clienţi. Preţul unei poliţe RCA pentru românii care lucrează, de exemplu, în Italia, şi care îşi înmatriculează maşinile în ţară s-a majorat substanţial de la începutul acestui an, în condiţiile în care costurile reparaţiilor în ţările dezvoltate sunt cu mult mai mari decât cele din Rom

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum o ora
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 19 minute
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Explozie la Botoşani Trei victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman, internate la secţia de terapie intensivă

Ziua Constanta acum 19 minute
Trei persoane, victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi şi au nevoie de intervenţii c

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum o ora
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum o ora
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

USR: BEC a decis vineri seara că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

G4Media acum 16 minute
Reprezentanții USR acuză, într-un comunicat, că vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majo

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum 32 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 2 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum 56 minute
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum o ora
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Vremea

București
acum

29°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°