Am cheltuit 40 de milioane de euro. Din banii publici. Am pus pe drumuri mii şi mii de persoane şi am deranjat milioane de cetăţeni. Am consumat extraordinar de multă energie. Totul pentru a afla câţi cetăţeni are România. Şi care este structura acestora. Iar astăzi, ce constatăm?

Că ne-am ales cu praful de pe tobă. Se caută vinovaţii. Nu mai insist asupra necesităţii unor calcule exacte legate de populaţia unui stat. De la câteva cifre derivă toate raportările statistice, dintre care unele au un imens impact emoţional ori psihologic, altele au un impact social sau politic, dar cel mai important este efectul economic pe care cifrele îl produc. De la Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, până la toţi ceilalţi indicatori care vizează nivelul de trai al cetăţeanului şi stadiul la care se află un stat în raport cu celelalte state.

Dacă aceste cifre sunt greşite, dacă ele sunt vădit alterate, atunci să nu ne mirăm de ce România se numără în continuare printre statele lipsite de credibilitate.

În 2011, când administraţia Boc a organizat recensământul, au fost comise o serie întreagă de nereguli. Unele intenţionate, care ar fi trebuit să se constituie în dosare de urmărire penală, iar altele datorate incompetenţei crase a unor funcţionari publici, mai mult sau mai puţin importanţi, fapt care într-un stat civilizat s-ar fi soldat cu numeroase destituiri. Astăzi se ştie că un număr extrem de mare de persoane nu a fost investigat la recensământ, iar într-un procent semnificativ, datele au fost completate eronat, cifrele rezultate nefiind cele de pe teren, ci pur şi simplu scoase din burtă.

Institutul Naţional de Statistică, care şi el are destule bube în cap, hai să le spunem istorice, înturcât a fost şi mai este un important instrument de manipulare politică, nu se află totuşi decât la capătul acestui traseu întortocheat. INS a lucrat