Examenul de bacalaureat îşi pierde din importanţa avută odinioară şi în alte părţi ale lumii, dar în România asistăm an de an la o situaţie incomparabilă.
Se pare aşadar că ambianţa de gravitate care însoţea odinioară examenele suferă o serioasă degradare. Unele situaţii sunt de-a dreptul comice: La Paris, o mamă de 52 de ani s-a prezentat cu aplomb să dea examenul de bacalaureat în locul fiicei sale.
Dar mai semnificative sunt situaţiile tipice, care antrenează anumite mecanisme ale sistemului. Potrivit relatărilor de anul acesta (etudiant.le figaro), un candidat a recunocut că ştia cine îi va corecta lucrarea şi ce notă va lua. Un profesor de filosofie din Alsacia a mărturisit că un inspector îngrijorat că notele sunt mai mici decât media pe ţară, i-a cerut să fie mai indulgent în aşa fel, încât elevii să nu evite să aleagă “filiera literară”. Potrivit altor relatări, la probele de matematică baremele de notare sunt sistematic modificate dacă subiectele par prea dificile.
Toate acestea s-au petrecut lent şi treptat în aşa fel încât din 1960 şi până în 2012 promovabilitatea la bac a crescut în Franţa de la 73% la 84,4% . Într-un raport despre situaţia educaţiei, senatorul UMP Jacques Legendre a arătat că există o practică sistematică de a urca notele în sus pentru o mai bună statistică oficială. Rezultatul este că încetul cu încetul bacalauretaul îşi pierde credibilitatea, devenind, după opiniile celor mai severi comentatori, un ritual scump şi golit de sens.
Există aşadar o tendinţă generală de dizolvare a vechilor sisteme de evaluare şi promovare socială, propulsată de ideologiile egalitare tot mai ofensive.
Şi cu toate acestea ce diferenţă faţă de situaţia din România unde o şcoală întreagă cu elevi, profesori şi cu părinţi cu tot se organizează în bandă ca să înşele sistemul de supraveghere! Ca să înţelegem unde ne