Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emergence

Publicat in Dilema Veche, joi 4 iulie 2013 ·

Ce va fi nou pe viitorul vostru album?

Piesele vor fi foarte variate, făcînd parte din perioade diferite de creaţie, datorită timpului destul de lung care a trecut de lansarea celui de-al doilea album, Egretta. Se întîmplă ca unele piese bune să rămînă pe dinafară, fie pentru că sînt compuse chiar după lansarea albumului, fiind apoi uitate, fie nu s-au integrat la acel moment în concept – noi am vrut să evităm asta. Din acest considerent, albumul va conţine şi cîteva piese din perioada Egretta, însă cu altă abordare. Stilistic, se simt influenţe din zone foarte diferite, de la experimentul electro pînă la punk, de la sinceritatea indie pînă la structura elaborată din muzica clasică, toate acestea fiind ancorate de miezul rock’n roll – nucleul Grimus, indiferent de abordare.

Ce-a fost uşor/greu de data aceasta?

A fost mai uşor să ajungem la un numitor comun. Am impresia că sîntem pe ultima sută de metri spre maturitatea trupei – ne simţim, ne completăm mai bine muzical-creativ. Ce a ţinut de noi – partea înregistrărilor – s-a desfăşurat cu o lejeritate nesperată şi sîntem foarte mulţumiţi. Partea cea mai dificilă o reprezintă intervalul de timp în care aştepţi, cu materialul în sertar, ca toate planetele să se alinieze pentru lansare. Cel de-al treilea album, Emergence, va fi lansat la toamnă.

Ce faceţi pînă atunci?

În iulie vom avea parte de trei festivaluri mari: B’Estfest, Arezzo Wave – festival de tradiţie în Italia – şi Peninsula/Felsziget, organizat în premieră la Cluj. Între ele, ne facem timp şi pentru un acustic la Terasa Cărtureşti Verona din Bucureşti. În august ne aşteaptă dragul de Sibiu, la Focus Festival, şi Suceava, la Bucovina Rock Castle. Mai spre toamnă, participăm la Festivalul „Waves“ din Viena. Dar sîntem în tratative şi cu festivaluri din Macedonia şi India.

Vali Rauca este chitaristul trupei Grimus. Mai

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 12 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 28 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 19 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 9 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°