Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portugalia: Pieţele revin puternic joi, în aşteptarea unei înţelegeri între liderii politici

Publicat in Mediafax, joi 4 iulie 2013 ·

Bursa din Portugalia a revenit puternic joi, iar costurile de finanţare ale statului au scăzut, datorită speranţelor că liderii politici de la Lisabona pot depăşi tensiunile din ultimele zile, declanşate luni de demisia ministrului Finnaţelor.

Indicele PSI 20 al bursei de la Lisabona a urcat joi dimineaţă cu 3,5%, după o cădere puternică, de 5%, în şedinţa de miercuri.

Randamentul obligaţiunilor guvernamentale portugheze cu maturitatea la 10 ani a coborât spre 7%, după ce a atins miercuri seară pragul alarmant de 7,5%, potrivit The Guardian.

Criza politică a început luni seară, cu demisia ministrului de Finanţe Vitor Gaspar, aparent nemulţumit de rezultatele acordului încheiat în 2011 cu UE şi FMI, prin care Portugalia s-a angajat la măsuri de austeritate şi reforme structurale în schimbul unui program de finanţare externă de 78 miliarde euro derulat până în 2014. Statul ar trebui să revină anul viitor pe pieţe.

Marţi a urmat demisia ministrului Afacerilor Externe Paulo Portas, liderul partidului CDS, una dintre cele două formaţiuni ale coaliţiei care susţine în Parlament guvernul condus de premierul Pedro Passos Coelho.

Deşi miercuri dimineaţă circulau zvonuri că încă doi miniştri şi-au pregătit demisiile, CDS a precizat că niciun alt membru al executivului nu intenţionează să se retragă.

Miercuri seară, CDS a promis să contribuie la menţinerea coaliţiei de guvernare. Totodată, o întâlnire care a avut loc miercuri seară între Coelho şi Portas pare să fi avut rezultate foarte bune, iar cei doi vor discuta din nou joi pentru a ajunge la o înţelegere şi a pune capăt crizei politice.

Principalul risc pentru Portugalia ar fi fost menţinerea costurilor de finanţare la un nivel care ar fi împiedicat revenirea pe pieţe anul viitor şi ar fi impus încheierea unui nou acord de finanţare externă.

Stingerea rapidă a crizei a f

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 40 minute
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 25 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 3 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

Ce notă a primit Dennis Man, după ce a fost „sacrificat” în Parma - Roma

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Dennis Man (26 de ani), aripa dreaptă a celor de la Parma, a jucat în prima repriză a , scor 0-1, din runda cu numărul #25 din Serie A. „A încercat una-două explozii în prima repriză, duelurile cu Kone și Salah-Eddine au fost frumoase „Nu s-a văzut

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°