Președintele Federației Române de Kempo deplânge dispariția dintre noi a luptătorului Andrei Motz în urma unui accident stupid de circulație.
Component al clubului de kempo "Clanul Lupilor Albaștri", tânărul Andrei Motz (27 de ani) și-a pierdut viața, miercuri, în urma unui accident rutier.
Tânărul a intrat cu motocicleta sa într-o mașină ce nu i-a acordat prioritate și care îi aparține atacantului naționalei de fotbal, Ciprian Marica. Neatenția șoferului a fost fatală pentru Andrei, care iubea în aceeași măsură kempo-ul și motocicletele, fiind angajat al Ambasadei Statelor Unite la București.
"Federația Română de Kempo este alături de familia lui Andrei și deplânge dispariția lui atât de prematură. Medaliat la campionatele naționale de kempo, Andrei era legitimat la clubul Clanul Lupilor Albaștri unde i-a avut ca antrenori pe Octavian Budică și Liviu Ionescu. Era un băiat de bună calitate, foarte bine educat, serios, ambițios, un sportiv din toate punctele de vedere. Îmi este încă greu să vorbesc la trecut de el, așa că o să-i transmit acolo, oriunde s-ar afla, doar atât: Drum bun, Andrei”, a mărturisit Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo.
Ionut Chiperi Citeste despre: sofer , accident , masina , ciprian marica , motociclist mort , ilfov , amatto zaharia , kempo vezi comentariile