Una dintre noile voci ale criticii literare din Basarabia îi aparţine Ninei Corcinschi. Despre ea sunt sigur că vom mai auzi multe. Recentul ei volum, „Arcul voltaic. Textul ca lume (i)mediată”, Editura Notograf Prim, a făcut ceva valuri dincolo de Prut, fiind şi premiat în consecinţă. În prefaţă, Andrei Ţurcanu evidenţiază „învingerea” criticilor locali, precum personajele din proza basarabeană. Acelaşi critic-poet observă acuitatea noii critici feminine, alături de invazia de concepte şi teorii folosite în cartea de faţă. Într-adevăr, Nina Corcinschi posedă şi este posedată de teoria literară. Acest aspect vădeşte seriozitatea educaţiei academice, ea fiind şi un universitar foarte activ, însă calitatea respectivă ar apăsa neprietenos asupra scrisului ei, dacă nu ar interveni temperamentul aproape brazilian...
Demersul critic al profesoarei este curajos şi combativ. Chiar prima mişcare probează aserţiunea mea: discutarea „poeticii autenticităţii” la Paul Goma. Autentică pentru că Goma reformează limba, respinge calofilia şi se centrează pe „planul semnificatului”. Reiese, aşadar, că este aberantă acuza conform căreia marele dizident nu ar avea talent literar. Iar cercetătoarea desfăşoară urgent artileria grea evidenţiind metalogismele, antifrazele şi tactica de simulare contrarium. Se poate, aşadar, identifica, un stil Goma, convulsiv, dinamic, hibrid, de sorginte folclorică. Toate aceste calităţi alcătuiesc un „dans al limbajului” reflectat în mai multe „scrisuri” care îi stau la îndemână marelui şi incomodului exilat.
Trecând prin filtru critic proza basarabeană de după ’90, autoarea constată o textualizare a realităţii şi o eliminare a omului. Cum vine asta? Suntem lămuriţi prin exemple: proza lui Anatol Moraru ar avea un caracter artificial, fiind „o machetă modernă a unui subiect tradiţional”. Fabula şi la grande narration dispar şi la Grigore
