Ministrul de externe lituanian, Linas Linkevicius, a declarat luni seară că aderarea României şi Bulgariei la Schengen reprezintă un caz dificil, dar a precizat că preşedinţia lituaniană a Consiliului UE va face tot posibilul pentru a facilita acest proces, scrie Agerpres.
Ministrul de externe lituanian a avut luni seară, la Castelul Norviliskes, din apropiere de graniţa cu Belarus, o întâlnire cu corespondenţii străini de la Bruxelles, în contextul manifestărilor prilejuite de lansarea preşedinţiei Lituaniei a Consiliului UE. Întrebat cum va aborda preşedinţia lituaniană dosarul aderării României şi Bulgariei la zona de liberă circulaţie, Linas Linkevicius a răspuns că ţara sa sprijină cazul României şi Bulgariei pentru aderarea la Schengen.
'Ştim că este un caz dificil şi important în acelaşi timp. Dar vom face tot ce putem în rolul de preşedinţie a UE să facilităm acest proces. Dar depinde de cele două ţări să obţină rezultate', a afirmat Linas Linkevicius, fără a preciza care sunt progresele care se aşteaptă de la cele două state.
Reprezentantul permanent al Lituaniei la UE a vorbit şi el luni, la Bruxelles, despre faptul că unele ţări au 'preocupări justificate' faţă de România şi Bulgaria, fapt care face procesul dificil, întrucât este necesară o decizie unanimă pentru extinderea zonei de liberă circulaţie. Raimundas Karoblis a mai spus că aşteaptă ca rapoartele Comisiei Europene (CE) privind progresele realizate de cele două ţări în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) să conţină evaluări pozitive şi că subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen figurează pe agenda provizorie pentru reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din decembrie.
Citeşte mai multe despre: aderare romania schengen aderare romania si bulgaria la schengen
Ministrul de