Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADMITEREA 2013 Anul acesta au fost alocate mai multe locuri la buget în universităţi

Publicat in Adevarul, joi 4 iulie 2013 ·

Admiterea 2013 în învăţământul superior se va desfăşura în 34 de universităţi, inclusiv 19 instituţii de stat şi 15 instituţii private.

Pentru ciclul de licenţă sunt prevăzute 20475 de locuri, din care 6755 de locuri cu finanţare bugetară şi 13720 de locuri cu finanţare prin contract.

Cele mai multe locuri bugetare au fost acordate pentru domeniul general de studiu ”Ştiinţe ale educaţiei” -1670 de locuri, ”Inginerie”- 870 de locuri, ”Medicină”-475 de locuri şi ”Ştiinţe exacte”- 315 locuri.

Pentru viitorii masteranzi au fost alocate 9218 locuri, din care 3568 de locuri cu finanţare bugetară (mai mult cu 158 de locuri în comparaţie cu anul 2012) şi 5650 de locuri cu finanţare prin contract (mai mult cu 1095 de locuri faţă de anul 2012).

La fel, vor fi introduse şapte specialităţi noi la care va fi admitere pentru prima dată, cu două mai mult în comparaţie cu anul trecut. La ASEM va fi introdus cursul Managementului resurselor uman, la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport - Servicii antiincendii, la Academia ”Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne – Drept. Securitatea frontierei. Cele mai multe au fost deschise la Academia de muzică, Teatru şi Arte Plastice:

1. Istoria şi teoria artelor plastice

2. Filmologie, producţie film şi TV

3. Dramaturgie şi scenaristică

4. Management artistic

Viitorii studenţi vor putea să se înscrie la concursul de admitere în universităţi, concomitent, la mai multe specialităţi din diverse domenii. O altă completare prevede că, începând cu anul 2014, locurile cu finanţare bugetară, cu excepţia celor destinate copiilor orfani şi invalizilor de gradul I şi II, vor fi scoase la concurs în fiecare an, după sesiunea de vară. Asta înseamnă că studenţii vor încheia cu universitatea un contract doar pentru un an de zile şi nu pentru toţi trei sau patru ani cum era până în p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Giurgiu. Un poliţist de frontieră, implicat în procesul electoral, găsit în maşină împuşcat în cap

Mediafax acum 24 minute
Un poliţist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împuşcat în cap. Poliţistul a fost dus în stare de inconştienţă la spital. El era implicat în procesul electoral şi era aşteptat la o secţie de votare.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Prezenţa la vot până la ora 10:00 depăşeşte nivelul din 2019 şi 2014

Mediafax acum 40 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 49 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 31 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Nicuşor Dan: am votat pentru o direcţie occidentală a României

Mediafax acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a votat atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru referendumul local privind reorganizarea administrativă a Bucureştiului. La ieşirea de la urne, edilul a spus că 4-5% dintre bucureşteni refuză să ia buletin

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ilie Bolojan: Am votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană

News.ro acum 20 minute
Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a afirmat că a votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum 39 minute
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°