Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Băsescu l-a decorat post-mortem pe Radu Vasile

Publicat in Gandul, joi 4 iulie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat post-mortem pe fostul premier Radu Vasile, care a încetat din viaţă în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 71 de ani.

"Pentru contribuţia remarcabilă la edificarea şi consolidarea statului de drept, pentru întreaga activitate pusă în slujba promovării intereselor României, pentru competenţa şi abnegaţia dovedite în actul guvernării, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit post-mortem Ordinul Naţional «Steaua României» - în grad de Cavaler fostului prim-ministru al României Radu Vasile (1998 - 1999)", se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Decorarea a fost făcută la propunerea preşedintelui Traian Băsescu.

Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit în noaptea de marţi spre miercuri.

Fostul premier ţărănist Radu Vasile suferea de cancer la colon, iar în urmă cu trei ani fusese operat, el tratându-se atât în ţară, cât şi în Isreal.

Radu Vasile a fost prim-ministru în perioada aprilie 1998 - decembrie 1999, propus de PNŢCD. Radu Vasile a fost senator PD de Argeş în legislatura 2000-2004, iar în 2 februarie 2004 a fost ales vicepreşedinte al Senatului, la propunerea PD, înlocuindu-l pe senatorul Ion Vela.

Cariera sa politică a fost legată de PNŢCD, formaţiune în care a fost secretar general şi membru al Biroului de Conducere.

De asemenea, Radu Vasile a fost profesor la ASE.

Fostul premier va fi depus joi, la ora 12.00, la Senat.

Secretarul general adjunct al Senatului, Dan Mihalache, a precizat pentru MEDIAFAX că trupul neînsufleţit al fostului premier va fi depus la Senat de joi, de la ora 12.00, până vineri, la ora 10.00.

Oricine va dori să-i aducă un ultim omagiu fostului premier va avea acces nerestricţionat.

Radu Vasile va fi înmormântat vineri, la ora 14.00, la Cimitirul Bellu Catolic, lângă mormântul fostului lider ţără

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Moldova: Procesul de votare la o secţie din Italia, suspendat din cauza unei alerte cu bombă

HotNews acum 28 minute
Procesul de vot de la o secţie de votare din oraşul italian Bologna, constituită pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul din Republica Moldova, a fost întrerupt pentru o scurtă perioadă în urma unei alarme cu bombă, a anunţat duminică seară M

Marius Tucă Show începe luni, 21 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 49 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, analist, profiler și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Israelul va lua măsuri legale împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron din cauza restricţionării participării companiilor israeliene la târgurile navale

News.ro acum 4 ore
Ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a declarat duminică că a ordonat ministerului său să înceapă proceduri legale împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron, după ce Parisul a restricţionat participarea companiilor israeliene la un vii

Bernadette Szocs a fost învinsă de Sofia Polcanova la Campionatul European de Tenis de Masă

Mediafax acum 3 ore
Bernadette Szocs a încheiat finala de simplu de la Campionatul European de Tenis de Masă cu medalie de argint, prima sa medalie europeană la simplu în cariera de seniori, la vârsta de 29 de ani. Jucătoarea tricoloră a fost învinsă cu scorul 1-4 (8-1

Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale „Modernizarea armatei nu înseamnă serviciu militar obligatoriu, ci profesionist“

Ziua Constanta acum o ora
Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, premierul Marcel Ciolacu, şi-a lansat duminică proiectul de ţară, precizând că în calitate de preşedinte îşi va folosi toată energia pentru ca România "să se dezvolte în pace şi linişte", dar şi că ţara noa

Protest AUR, condus de George Simion, la vila care ar fi pregătită pentru Klaus Iohannis după încheierea mandatului

Ziare.com acum 2 ore
Duminică, 20 octombrie, în jurul orelor 20.00. George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a condus un protest în fața vilei de pe bulevardul Aviatorilor 86, care ar fi renovată pentru Klaus Iohannis după încheierea mandatului. Pa

Referendumul din Republica Moldova a trecut pragul de validare

Mediafax acum 3 ore
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat, potrivit agora.md, că, până la ora 18.00, 42,44% dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale şi-au exprimat opţiunea. „1,2 milioane de moldoveni din 1,3 milioane care au votat la prezidenţiale, până

Instructor de zbor decedat în județul Brașov după ce a căzut de la înălțime

Ziua Constanta acum 5 ore
Un instructor de zbor din localitatea braşoveană Sânpetru a murit după ce a căzut de la înălțime. Potrivit IPJ Brașov bărbatului, în timp ce zbura cu parapanta, i s-a desprins echipamentul şi a căzut de la înălţime. Din primele informații, bărbatul,

Un avion cu aproape 250 pasageri a aterizat de urgență pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti

Ziua Constanta acum 8 ore
O aeronavă aparţinând companiei Wizz Air a solicitat, duminică, aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB), din cauza unei posibile probleme tehnice, informează reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Buc

SuperLiga: Universitatea Craiova s-a împiedicat de FC Botoșani, ultima clasată

HotNews acum 4 ore
Universitatea Craiova a terminat la egalitate meciul disputat împotriva formației FC Botoșani, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, scor 0-0. Partida din etapa a 13-a a SuperLigii avea o favorită clară. Craiova avea nevoie de o victorie pentru a se apropia

Vremea

București
acum

dum.

6°/14°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

3°/12°
lun.

4°/15°
mar.

7°/19°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

dum.

4°/13°
lun.

6°/15°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

dum.

2°/14°
lun.

3°/16°
mar.

6°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

dum.

6°/16°
lun.

7°/18°
mar.

7°/19°
mie.

9°/20°