Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul Bancar Erste: Economia României ar putea CREŞTE cu 2,2% în acest an, în cazul unei recolte agricole bune

Publicat in Revista22, joi 4 iulie 2013 ·

România ar putea înregistra o creştere economică de până la 2,2% în acest an, avans superior estimării iniţiale, în cazul unei recolte agricole bune, situaţie care pare probabilă, se arată într-un raport al grupului bancar austriac Erste.

"În pofida perspectivei sumbre din zona euro, unele ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE) au făcut progrese. Ungaria şi România, primele două ţări care au început să ia măsuri dure de consolidare în 2009 şi primele care au reuşit să iasă cu succes anul acesta din procedura de deficit excesiv, îşi pot trage sufletul" , notează directorul de cercetare pieţe de capital pentru ECE la Erste Group, Henning Esskuchen.

Estimarea de bază pentru România în acest an este de 1,8%, dar cu potenţial de accelerare până la 2,2% "în cazul unei recolte agricole bune, ceea ce pare probabil", se arată în raportul Erste. Anul următor, economia românească ar putea creşte cu 2,3%. Pentru Ungaria, banca ia în calcul o creştere a PIB de 0,2% pentru anul în curs şi de 1,2% anul următor.

Instituţiile financiare internaţionale, Comisia Europeană, FMI, dar şi Guvernul au aşteptări de creştere economică pentru acest an uşor mai pesimiste decât prognoza de bază a Erste.

Comisia Europeană anticipează că economia României va creşte cu 1,6% în acest an, în linie cu estimările FMI şi ale Guvernului, şi cu 2,2% anul viitor. FMI estimează o creştere de 2% pentru 2014.

Banca Mondială se aşteaptă la un avans economic de 1,7% în acest an şi de 2,2% anul următor, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este cea mai pesimistă, luând în calcul un avans al PIB de 1,4% în acest an şi de 2,2% anul următor.

România a încheiat cu succes două acorduri stand-by succesive cu FMI şi Comisia Europeană, condiţionate de măsuri de austeritate şi reforme. Măsurile de austeritate au inclus concedieri şi o

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 17 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 44 minute
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°