Preşedintele Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Toro T. Tibor, a declarant că vrea să organizeze, în data de 20 iulie, în peste o sută de localităţi din Transilvania, manifestaţii de protest împotriva proiectului de regionalizare propus de Guvern.
“În data de 20 iulie, la ora 20, intenţionăm să organizăm o serie de manifestări care doresc să fie o presiune asupra Guvernului şi asupra coaliţiei majoritare care are planuri măreţe cu reorganizarea administrativ teritorială a României şi în cadrul acestor planuri măreţe nu figurează din păcate o soluţie care să convinsă şi comunităţii maghiare. (...)Cerem 20 de minute din viaţa fiecărui cetăţean care doreşte să fie parte la această manifestare şi a atenţiona Guvernul, respectiv majoritatea de la Bucureşti că nu acceptăm soluţii care nu sunt agreate şi discutate în cadrul comunităţii maghiare şi agreate de comunitatea maghiară, mai ales în acele zone şi regiuni din Transilvania unde maghiarii trăiesc într-un număr semnificativ”, a declarat Toro T. Tibor.
Prin această manifestare se atrage atenţia şi asupra dorinţei de autonomie a maghiarilor, în special pentru secuime şi zona de Nord Vest a ţării, spune preşedintele PPMT.
“În mod concret, există două regiuni care, după părerea noastră, ar trebui să fie în primul rând regiuni administrativ teritoriale de sine stătătoare şi cu statut special. Una din aceste regiuni este, bineînţeles, ţinutul secuiesc, a doua este zona de Vest a ţării, numită de noi Partium, unde credem că ar fi corespunzător şi benefic pentru pacea interetnică şi pentru normalizarea relaţiilor româno-maghiare o regiune bilingvă, cu statut special. În data de 20 iulie am dori să atenţionăm asupra acestui fapt, printr-o manifestare scurtă, dar coordonată, armonizată între o serie de localităţi”, a precizat Toro T. Tibor.
Toro T. Tibor se aşteaptă ca aceste manifestări de prote