Răspunzând unei întrebări RL, Institul Naţional de Statistică ne-a comunicat că “în vârstă de 18 ani şi peste sunt 16.269.839 persoane (80,9%), în timp ce persoanele în vârstaă de 0 - 17 ani sunt 3.851.802 persoane (19,1%).
Conform rezultatelor recensământului, populaţia stabilă de pe teritoriul Romaniei este de 20.121.641 persoane.
INS ne-a mai precizat că “rezultatele Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor nu se referă la populaţia cu drept de vot. Populaţia stabilă măsurată de recensământ la 20 octombrie 2011 nu cuprinde cetăţenii români cu drept de vot care nu se aflau pe teritoriul României (fiind plecaţi din România pentru o perioadă de cel puţin 12 luni), dar cuprinde cetăţeni străini care se aflau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.”
Potrivit datelor oficiale, din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, de 18.292.464, au participat la Referendumul 2012 pentru demiterea preşedintelui Băsescu 8.459.053, reprezentând 46,24%. Referendumul a fost invalidat.
Răspunzând unei întrebări RL, Institul Naţional de Statistică ne-a comunicat că “în vârstă de 18 ani şi peste sunt 16.269.839 persoane (80,9%), în timp ce persoanele în vârstaă de 0 - 17 ani sunt 3.851.802 persoane (19,1%).
Conform rezultatelor recensământului, populaţia stabilă de pe teritoriul Romaniei este de 20.121.641 persoane.
INS ne-a mai precizat că “rezultatele Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor nu se referă la populaţia cu drept de vot. Populaţia stabilă măsurată de recensământ la 20 octombrie 2011 nu cuprinde cetăţenii români cu drept de vot care nu se aflau pe teritoriul României (fiind plecaţi din România pentru o perioadă de cel puţin 12 luni), dar cuprinde cetăţeni străini care se aflau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.”
Potrivit datelor oficiale, din nu