Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Regele sprâncenelor, Darius Stănese, a trecut și prin Timișoara, în cadrul cursurilor susținute de iBrows School!

Publicat in News Timisoara, joi 4 iulie 2013 ·

La finalul săptămânii trecute, în Timișoara a avut loc un eveniment inedit: primul masterclass din orașul nostru susținut de un profesionist în remodelarea sprâncenelor. Evenimentul de beauty a fost dedicat persoanelor care activează în domeniul serviciilor de înfrumusețare și care doresc să se specializeze și să aprofundeze anumite idei și tehnici, dar și persoanelor pasionate, care doresc să își contureze o carieră în acest domeniu.

Mai precis?

În Timișoara s-a desfășurat, găzduit cu generozitate în ambientul rafinat al Iosefin Residence Apart Hotel, în intervalul 23-28 iunie, primul masterclass iBrows susținut de inițiatorul acestui concept, Darius Stănese.

Cine este Darius Stănese?

Darius Stănese este eyebrows designer și aparține tinerei generații de artiști creativi, care au decis să își așeze resursele de imaginație și talent în slujba unei cauze minunate: aceea a cultivării și susținerii unei feminități rafinate și elegante, sugestivă și fascinantă în multiplele sale forme de expresie.

Darius a devenit în scurtă vreme, grație talentului său, preferatul vedetelor de la noi și artistul la care fac referire cu considerație numeroși beauty editori. Spun asta despre Darius cei care îl cunosc și care au beneficiat de serviciile sale profesionale, încântați de rezultatele finale obținute.

Mulți sunt aceia care afirmă despre Darius că este noul must have de pe lista scurtă a fashion victimelor din toată țara.

Beauty editorii vorbesc despre Darius ca despre un artist extrem de talentat, așezând numele său alături de cel al Anastasiei Soare, românca socotită, la rândul său, peste Ocean, o veritabilă regină a sprâncenelor.

Stilurile de lucru abordate de cei doi sunt însă extrem de diferite, doar rezultatele, cele reflectate în plusul de armonie, echilibru al proporțiilor, trăsături proaspete și întinerite depun mărturie despr

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°