Curtea Constituţională (CCR) a motivat astăzi decizia de a admite reducerea pragului la referendum. Magistraţii CCR susţin că reducerea cvorumului poate fi aplicată abia după un an de zile pentru că altfel nu ar fi respectate principiile statului de drept şi recomandările Comisiei de la Veneţia.
„Jurisprudenţa şi documentele examinate relevă instabilitatea legislaţiei româneşti în materie de alegeri, dar şi de referendum, în contradicţie cu principiile statului de drept, existenţa unor deficienţe ale sistemului electoral actual, necesitatea modificării legislaţiei electorale şi faptul că aceasta trebuie să aibă o solidă fundamentare, respectiv să se concretizeze într-un act complex - un cod electoral, precum şi faptul că modificarea trebuie să respecte principiul securităţii juridice, respectiv să nu se intervină (cu unele excepţii admisibile) cu mai puţin de un an înainte de alegeri“, se precizează în motivarea Curţii Constituţionale.
CCR precizează că şeful statului a solicitat un punct de vedere al Parlamentului asupra referendumului, dar „adoptarea hotărârii a fost amânată pentru luna septembrie 2013“.
„Prin modificarea condiţiilor cu privire la validarea rezultatului referendumului, legiuitorul ordinar modifică în mod implicit efectele juridice ale referendumului, care constituie un element de structură al acestuia“, se arată în documentul CCR.
„Astfel, Curtea constată că modificarea Legii nr. 3/2000 - în esenţa acesteia, câtă vreme modificarea priveşte cvorumul de validare prevăzut de actuala legislaţie în scopul atingerii rezultatului declarat al majorităţii solide din Parlamentul României (revizuirea Constituţiei) - intervine în timpul procedurii de revizuire ceea ce, astfel cum susţin şi autorii sesizării în motivarea acesteia, încalcă principiile statuate de Curtea Constituţională în aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, interp