Parlamentul European a cerut o actualizare a regulilor privind verificările autovehiculelor, care să îmbunătăţească siguranţa circulaţiei rutiere şi să extindă verificările regulate şi la motociclete şi la unele remorci şi caravane.
Regulile actualizate vor face controalele rutiere la vehiculele comerciale mai eficiente şi conforme cu riscurile, simplificând prevederile referitoare la documentele autovehiculelor, potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului European, anunţă Mediafax.
P.E. a adoptat, marţi, amendamente la două propuneri de directive ale Comisiei Europene vizând aceste domenii, forul legislativ dorind ca acestea să fie baza de negociere cu Consiliul în scopul de a adopta în primă lectură legislaţia revizuită.
Eurodeputaţii au votat pentru verificări obligatorii la motociclete în toate statele membre, începând cu 2016, şi la mopede, începând cu 2018, dacă nu există un studiu din partea Comisiei care să arate că verificarea mopedelor ar fi ineficientă. Europarlamentarii au votat şi pentru extinderea verificărilor la remorcile mai grele de două tone şi la rulotele mai grele de 750 de kilograme, susţinând standardele existente pentru remorcile de peste 3,5 tone.
De asemenea, P.E. doreşte să păstreze cerinţele minime actuale privind verificările tehnice iniţiale la patru ani pentru maşini, urmate de teste la fiecare doi ani după aceea.
Pe de altă parte, pentru a creşte eficienţa inspecţiilor rutiere la vehiculele comerciale, trebuie creat un sistem de evaluare bazat pe riscuri, spun deputaţii. Operatorii vor fi clasificaţi conform performanţelor vehiculelor lor în timpul inspecţiilor, iar vehiculele cu risc mare ar putea fi vizate de autorităţile statelor membre în controalele rutiere, adaugă deputaţii. Aceştia au inclus şi vehiculele comerciale uşoare în categoria celor care devin subiect al controalelor ruti