Tudor Sârbu: „E un monument foarte frumos, la un loc foarte frumos: acolo oamenii au fost strânşi în ’49, de acolo încărcaţi în maşini şi transportaţi la gara feroviară.”
Si anul acesta strasenenii vor depune flori pe un bolovan de piatra
pentru a comemora victimele represiunilor comuniste si persoanele ce au avut de suferit de pe urma celui de-al doilea val al deportarilor din 6 iulie 1949. Si asta pentru ca ridicarea unei troite in oras „in memoria victimelor represiunilor politice” a devenit subiect de scandal intre primaria orasului si vecinul terenului alocat monumentului, care dureaza de cativa ani.
Încă din anul 2006, primăria Străşeni a repartizat un loc pentru ridicarea monumentului care nu poate fi însă instalat. Moş Vasile Sireţeanu, născut în Siberii de gheaţă, are 84 de ani. A oferit şi el din pensie 6.000 de lei, în speranţă că va apuca timpurile să vadă monumentul ridicat.
Vasile Sireţeanu: „Sunt dintr-o familie de deportaţi, din cel mai mare val al deportărilor, de pe 6 iulie 1949. Am avut ideea să ridicăm un monument în memoria victimelor represiunilor regimului comunist. Am adunat o sumă de la oamenii suferinzi. Ne-am adresat la primărie şi primăria ne-a dat nouă autorizaţie. Acolo sunt 10-14 metri. Noi eram satisfăcuţi, monumentul nostru e în formă de troiţă.”
Europa Liberă: Dumneavoastră aveţi monumentul făcut?
Vasile Sireţeanu: „De 4 ani de-amu. Când s-au împlinit 60 de ani de la data deportării, a trebuit să fie înălţat... Dar, din păcate, nu-l putem înălţa, fiindcă megieşul s-a îngrădit acolo şi şi-a făcut poartă taman la locul acesta, pe care trebuia să înălţăm monumentul.”
Europa Liberă: El nu ar vrea să fie înălţat acest monument?
Vasile Sireţeanu: „El nicidecum nu vrea, fiindcă a acţionat primăria în instanţă şi instanţa i-a dat lui câştig