Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Poveştile celor mai buni profesori din judeţul Dolj. Ofelia Burtea pregăteşte olimpici de peste 20 de ani

Publicat in Adevarul, joi 4 iulie 2013 ·

Profesorul Ofelia Burtea, în vârstă de 47 de ani, din Craiova, este unul dintre cei mai îndrăgiţi dascăli de la Colegiul Naţional „Carol I”.

În cei 23 de ani de muncă a reuşit să obţină numeroase rezultate cu elevii la majoritatea competiţilor la care au participat. „Pentru mine meseria de profesor este una foarte importantă. În momentul în care sunt alături de copii simt că am ales exact ce mi-am dorit. Este minunat atunci când ei merg la un concurs şi se întorc cu rezultate. Se vede pe chipul lor că sunt bucuroşi, iar tu la rândul tău simţi că ai făcut cu adevărat ceva pentru ei”, a povestit Ofelia Burtea.

Dascălul recunoaşte că, după 23 de ani de muncă, a ajuns să ştie cum să îi facă pe elevii să înveţe. „Le-am spus tot timpul că dacă au rezultate la şcoală este important pentru ei, iar în viitor vor reuşi să ajungă acolo unde îşi doresc. Am încercat să le explic că dacă au carte au şi carte de multe lucruri bune în viaţă. Am văzut că elevii mei au înţeles acest lucru şi pun foarte mare preţ pe şcoală. Este adevărat că nu toţi copiii merg la olimpiadă, dar este bine ca cei care au potenţail să fie ajutaţi din toate punctele de vedere”, a mai declarat Ofelia Burtea, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Carol I”.

Ofelia Burtea a mai declarat că după 23 de ani de muncă câştigă nici mai mult nici mai puţin de 1.600 de lei.

„Pentru munca pe care o depunem noi profeorii nu primim foarte mulţi bani. Pentru noi cea mai satisfacţie sunt rezultatele copiilor, aşa cum am mai spus. Poate că peste 10 ani sistemul de învăţământ se va schimba în bine. este important acest lucru, atât pentru noi cât şi pentru elevi”, a mai declarat profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Carol I”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 19 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 53 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 33 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Târgul de Crăciun din Craiova, din nou în topul celor mai frumoase din Europa. Peste 80% dintre votanți au fost din afara României VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
Craiova a reușit, pentru al doilea an la rând, să ocupe locul al doilea în competiția dedicată celor mai frumoase târguri de Crăciun, organizată anual de European Best Destinations, un site turistic care colaborează oficial cu Comisia Europeană. Cra

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°