Cum au început micii să sfârâie pe grătare, comercianţii să-şi înşire tarabele, kurtoşii să îmbie cu aromele lor şi scena din Piaţa Unirii să prindă formă în aşteptarea vedetelor ce vor umple serile cu mulţi decibeli, hop la locul cu pricina şi... Vasile! Cum? Nu ştiţi care Vasile?! Păi nu se poate să nu-l fi întâlnit vreodată, ba prin gară, dând pornirea trenurilor cu fluierul în gură şi paleta de impiegat în mână, ba păzind cu străşnicie, prin piaţă, uşa Poliţiei. Iar alteori prin intersecţii, dirijând cu sârg şi simţ de răspundere circulaţia sau dând verde, în condiţii de totală siguranţă pietonilor, la trecerile din diferite zone ale Focşaniului. Iată! Acesta este Vasile! Cel mai paşnic dar şi cel mai disciplinat poliţist-gardian-impiegat-jandarm. A apărut în peisajul urbei, cu tot cu simţul său civic, de multă vreme, după ce, zice, a terminat Şcoala specială de la Măicăneşti. Şi tot de atunci are grijă ca fiecare „misiune” dintre cele descrise mai sus să o îndeplinească neobosit, dar şi costumat cât mai aproape de idolii lui: oamenii legii.

În „misiune” era şi ieri, când l-am întâlnit supraveghind desfăşurarea de forţe din buricul târgului. Îmbrăcat în negru din cap până-n picioare, garnisit la guler şi mâneci cu albastrul cămăşii şi încins în talie cu două rânduri de curele, Vasile se plimba ţanţoş prin fumul grătarelor, zâmbind larg tuturor trecătorilor de parcă dorea să le spună: „Staţi liniştiţi! Sunt aici!”. Uneori, după el se ia cohortă de copii, fascinaţi de pistoalele (de jucărie), agăţate de-o parte şi de alta a şoldurilor, în tocurile prinse de curelele din talie. Altora le atrag atenţia ochelarii cu ramă dublă, galben-roşie, pe ramele cărora stau „căţărate” două păsărele. Dar cei mai mulţi îl priveau ieri cu bunăvoinţă, lăsându-i în palmă, fireşte, nu „mită” ci contravaloarea unui mic cu muştar.

Mândru de ţinuta lui, Vasile s-a lăsa