Satul Viscri din judeţul Braşov, unde prinţul Charles deţine o casă veche, aşteaptă şi în acest an mii de turişti români şi străini.
Astfel, un număr de 16 familii şi-au pus casele la dispoziţia turiştilor, oferindu-le în total 105 locuri de cazare.
De asemenea, turiştii vor putea fi cazaţi chiar şi în casa prinţului Charles care are trei camere.
Caroline Fernolend, directorul Fundaţiei "Mihai Eminescu Trust" aflată sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Charles, Prinţ de Wales, a declarat pentru Agerpres că anul trecut satul Viscri a fost vizitat de 14.000 de turişti stăini.
După numărul lor, pe primul loc au fost turiştii din Franţa, urmaţi de cei din Elveţia, Austria, Anglia şi Polonia.
Potrivit lui Fernolend, anul acesta sunt și turişti din Australia, Canada sau Noua Zeelandă, aflaţi în circuit prin Europa care stau la Viscri timp de trei zile.
"Astfel de grupuri avem din două în două săptămâni de patru ani de zile. Vizitează Biserica Fortificată, Muzeul din sat, fac plimbări cu căruţa sau merg să viziteze satele din jur, Criţ, Roadeş, Meşendorf, între 7 şi 10 km de mers pe jos, nu doresc mijloc de transport. Văd satele, tradiţiile, vizitează atelierele meşteşugăreşti, stau de vorbă cu oamenii şi mănâncă preparate doar din produsele aflate în gospodăria sătenilor, pentru că vor mâncare simplă şi gustoasă", a adăugat Caroline Fernolend.
(Sursa: yahoo.news) Satul Viscri din judeţul Braşov, unde prinţul Charles deţine o casă veche, aşteaptă şi în acest an mii de turişti români şi străini.
Astfel, un număr de 16 familii şi-au pus casele la dispoziţia turiştilor, oferindu-le în total 105 locuri de cazare.
De asemenea, turiştii vor putea fi cazaţi chiar şi în casa prinţului Charles care are trei camere.
Caroline Fernolend, directorul Fundaţiei "Mihai Emi