Deşi sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, ruinele fortificaţiei par pierdute într-o pădurea neumblată.

Cetatea dacică de la Piatra Roşie nu se vizitează, se cucereşte. Ca să ajungi la ea, trebuie să gâfâi şi să transpiri, suind pieptiş o potecă abruptă, printr-o pădure de fagi seculari. Autocarele sunt excluse, maşinile fără tracţiune integrală, la fel. Dar, pentru cei dispuşi să o cucerească la pas, cetatea are o recompensă pe măsură: un fior de-a lungul coloanei vertebrale, atunci când ruinele se desluşesc prima dată, ascunse în pădure, înnegrite de timp şi înverzite de muşchi. Dacă ai ajuns aici, nu eşti un simplu vizitator, eşti un explorator.

Piatra Roşie se află în bazinul Streiului, „peste munte" de tripleta de fortificaţii dacice de la Costeşti, Blidaru şi Sarmizegetusa, mult mai cunoscute şi vizitate. Baza de pornire către cetate este comuna Boşorod, la care se poate ajunge fie din Călăn, fie din zona Costeşti, pe un traseu, cu serpentine care amintesc de Transalpina.

Boşorodul pare un sat cu oameni cuminţi, care ies de la biserică, în duminica de Sânziene, cu fire de flori galbene în mâini. Drumul spre cetate este semnalizat şi asfaltat până în satul Luncani Vale, după care urmează o porţiune de nouă kilometri fără asfalt. În drept cu un podeţ de beton, o săgeată indică traseul spre cetate. De aici încolo nu se mai poate urca decât cu o maşină 4x4 sau pe jos.

Ruine abandonate

Deşi este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, Piatra Roşie pare o cetate pierdută în pădurea neumblată. Primul semn al existenţei ei e un zid din piatră brută, ale cărui ruine joase, la nivelul solului, marchează intrarea în prima incintă a cetăţii. Arheologii cred că era un zid ridicat în pripă, menit să creeze o incintă suplimentară, ca prim obstacol înainte de a ajunge la cetatea propriu-zisă, care se află în cel mai înalt punct al dealului.