Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un musafir permanent la CNADNR

Publicat in Puterea, joi 4 iulie 2013 ·

Regele asfaltului, Dorinel Umbrărescu (foto), patronul UMB Spedition, este văzut aproape zilnic pe holurile CNADNR, însoţit de fiul său, Alexandru Umbrărescu. Când nu are lungi discuţii cu interimarul Mircea Pop, Dorinel Umbrărescu este informat de directorii Mihaela Mocanu şi Emil Rusoiu asupra mersurilor din licitaţiile pentru autostrăzile finanţate din bani europeni.

Regele asfaltului are „prietenii” şi printre angajaţii direcţiei concesiuni. Juristul Zsombor Vajda, apropiat al lui Umbrărescu, îi oferă anumite detalii privind licitaţiile pentru concesiunea autostrăzilor Comarnic-Braşov, Piteşti-Craiova şi Centura de Sud a Bucureştiului. La Direcţia Concesiuni, şef este Narcis Neaga, omul lui Michael Stanciu, patronul Search Corporation, cu mari interese la proiectele de Parteneriat Public Privat.

Narcis Neaga a ocupat şi scaunul de şef al autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, fiind unul dintre iniţiatorii actului adiţional prin care contractul de proiectare şi execuţie a tronsonului Moara Vlăsiei - Ploieşti s-a spart în trei mai mici, regii asfaltului, Dorinel Umbrărescu, Dan Besciu şi Costel Căşuneanu, construind fiecare aproximativ 15 km de autostradă.

Cataloagele lui Vanghelie

Marian Vanghelie este strâns legat de Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, unde a debarcat Parchetul la examenul de bacalaureat. Primarul de la 5 a terminat „Bolintineanu” în 2000. Pentru că proaspătul edil nu avea note care să-i permită să intre în Bac, într-o noapte s-au tipărit alte cataloage ale Liceului „Bolintineanu“, în care Marean să apară absolvent în regulă. Treaba s-a întâmplat undeva pe lângă Monetărie, iar cei cinci-şase oameni care au „lucrat” la noile cataloage au fost răsplătiţi cu câteva sute de dolari de căciulă. Totuşi, Vanghelie nu a mai dat Bacul în 2000. Iată de ce, cu vorbele lui: „M-am încurcat cu o grămadă de probleme şi pentru că m-am simţit obosit

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 3 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 2 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 2 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 7 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 7 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

Putin a autorizat dezvoltarea unei aplicații de mesagerie de stat. Moscova vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu o platformă suverană

HotNews acum 29 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat marţi o lege care autorizează dezvoltarea unei aplicaţii de mesagerie susţinută de stat, integrată cu serviciile guvernamentale, în cadrul eforturilor Moscovei de a reduce dependenţa de platformele străine pr

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum o ora
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

Donald Trump ar putea ignora apărarea colectivă a NATO: Sunt mai multe moduri de a interpreta Articolul 5

Capital acum 17 minute
Summit-ul NATO de la Haga tensionează relațiile dintre aliați, după noile declarații controversate ale președintelui american Donald Trump.

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

ANPC obligă toate mall-urile din România să facă deratizare de urgenţă

BusinessMagazin acum 3 ore
Toate centrele comerciale din România sunt obligate să facă de urgenţă deratizare şi dezinsecţie, a anunţat ANPC. Măsura vine după numeroase sesizări privind prezenţa gândacilor în food court-uri şi controale care au confirmat probleme de igienă.

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/35°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

29°
mar.

18°/33°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/30°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°