Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bercea nu renunţă: / „Vreau să preiau Jiul Petroşani”

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 4 iulie 2013 ·

Omul de afaceri din Valea Jiului, Emil Bercea, şi-a exprimat intenţia, încă o dată, de a prelua Clubul Jiul Petroşani. El spune că ştie în ce se bagă şi crede că e singurul care are potenţial pentru un astfel de plan aşa că nu renunţă la idee nici în ruptul capului.

„Am spus şi voi spune din nou că vreau să preiau Clubul Jiul Petroşani. Ştiu în ce mă bag şi sunt pregătit şi cred că sunt, poate, singurul om de afaceri care am şi posibilitatea de a face acest pas. Vreau să nu mai ajungem la ceea ce a fost şi să mergem la stadion cu capul sus, fără să ne temem că avem datorii şi să termin cu proble­mele de acum”, a declarat Emil Bercea. Reamintim că omul de afaceri a mai înaintat o astfel de idee şi atunci când suporterii echipei Jiul din Petroşani au organizat un miting de protest pe străzi, tocmai în ideea de a susţine formaţia din Valea Jiului. Nici autorităţile locale şi nici responsabilii de la clubul din Lunca Jiului nu stau cu mâna în sân. Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul Petroşaniului, a declarat că echipa Jiul trebuie revigorată şi chiar se caută soluţia pentru un posibil parteneriat public-privat: „Ideea principală a fost aceea de a putea echipa să activeze în Liga a IV-a. Aici sunt mai multe aspecte de discutat, dar ei ne-au arătat că s-au înregistrat cu o asociaţie sportivă, AS Fotbal Jiul Petroşani, una nouă, cu care vor să înscrie echipa în campionatul din Liga a IV-a. Rămâne să discutăm cu ce putem noi ajuta această echipă, pentru că trebuie să existe şi o formaţie de juniori, aşa cum prevede regulamentul”.

În ceea ce-l priveşte pe omul de aface­ri Emil Bercea, acesta mai pregăteşte o surpriză. Nu este exclus să-l vedem pe lista cu finanţări a unei iubite echipe din România, căreia regretatul Adrian Păunescu i-a compus un imn pe viaţă. Aşadar, fiţi pe fază!

Omul de afaceri din Valea Jiului, Emil Bercea, şi-a exprimat int

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR, după ce candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de BEC: „O nouă lovitură dată democrației românești”

HotNews acum 23 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, sâmbătă, după decizia BEC, că „respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă a drepturilor și a libertăților fundamentale garantat

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum 38 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum o ora
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum 47 minute
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum 30 minute
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Trump recunoaşte că a fost „puţin sarcastic" când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a admis vineri că a fost „puţin sarcastic" atunci când a promis în repetate rânduri în timpul campaniei electorale că va rezolva conflictul dintre Rusia şi Ucraina în doar 24 de ore sau chiar înainte de a prelua mandatul. D

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°