Premierul Victor Ponta a comentat rezultatele Institutului Naţional de Statistică privind recensământul din 2011 şi a afirmat că, potrivit acestor date, referendumul pentru demiterea preşedintelui a îndeplinit condiţia de cvorum de 50%, astfel că şeful statului ar fi trebuit demis. În replică, Traian Băsescu a precizat că premierul este lipsit de responsabilitate.
Conform datelor recensământului din 2011, făcute publice astăzi, 16.269.839 de persoane din populaţia stabilă a României au 18 ani şi peste. Această cifră nu este însă şi cea a populaţiei cu drept de vot, au anunţat cei de la Institutul Naţional de Statistică. Premierul Victor Ponta a comentat astăzi, la începutul şedinţei de guvern, cifrele făcute publice de INS.
"Din păcate am fost peste 50% în 29 iulie, când am dat lovitura de stat am fost peste 50%, dar nu ne foloseşte prea mult", a spus Ponta. "O să vă rog domnul ministru de interne şi cu ministrul Administraţiei totuşi să vedem cum adaptăm toată legislaţia la o realitate care acum nu mai e contestată de nimeni. Câţi suntem, cum se fac cvorumurile locale. Deciziile de anul trecut ale Curţii Constituţionale au reuşit mai mult să ne încurce decât să ne lămurească şi poate pentru viitor nu mai păţim ce am păţit anul trecut. Să vă uitaţi cu calm, cu linişte. Dacă o dată s-a întâmplat, nu înseamnă că trebuie să se întâmple a doua oară.
Reacţia preşedintelui Traian Băsescu nu s-a lăsat aşteptată. "Nu ştiu dacă premierul a făcut o asemenea afirmaţie, dar dacă a făcut-o arată că a rămas acelaşi om lipsit de responsabilitate în ce spune. Recensământul face o situaţie a populaţiei care locuieşte în România, nu a celor milioane de majori care sunt în afara frontierelor", a spus Băsescu.
La referendumul de demitere al preşedintelui Băsescu din 2012 s-au prezentat 8.459.053 de cetăţeni cu drept de vot. Potrivit datelor publicate de Ministe