CNSLR Frăţia, filiala Vrancea, are un nou preşedinte. În urma alegerilor care au avut loc ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuţă“ din Focşani, preşedinte a fost ales Claudiu Grosu. Acesta este liderul Sanitas Vrancea din anul 2000.
Claudiu Grosu spune că în mandatul său la conducerea CNSLR Frăţia, filiala Vrancea, îşi doreşte să îi ajute pe colegii săi membri de sindicate, pentru ca aceştia să îşi rezolve problemele. „Împreună cu noua echipă, dorinţa mea este să deschidem această organizaţie, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat până acum, spre nevoile colegilor. Îmi voi da silinţa să găsesc soluţii pentru problemele lor şi să îi ajut, ţinând cont că am experienţă în domeniul sindical”, spune Claudiu Grosu. El a avut un contracandidat, respectiv pe fostul preşedinte al organizaţiei sindicale, Paraschiv Prodan.
Tot ieri au fost desemnaţi şi ceilalţi membri ai echipei de conducere a CNSLR Frăţia, filiala Vrancea. Astfel, noua echipă este alcătuită din: prim vicepreşedinte – Ionel Chetroiu, lider de sindicat în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului; trei vicepreşedinţi – Sorinel Apostu, lider de sindicat Petrom, Gabriel Pădineanu, lider de sindicat la Compania de Utilităţi Publice, Nicolae Zamfir, liderul de sindicat al Pensionarilor. De asemenea, funcţia de secretar a fost ocupată de Constantin Bercuţ, lider de sindicat al CFR Transporturi Marfă. Durata mandatelor este de 4 ani.
CNSLR Frăţia, filiala Vrancea, are un nou preşedinte. În urma alegerilor care au avut loc ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuţă“ din Focşani, preşedinte a fost ales Claudiu Grosu. Acesta este liderul Sanitas Vrancea din anul 2000.
Claudiu Grosu spune că în mandatul său la conducerea CNSLR Frăţia, filiala Vrancea, îşi doreşte să îi ajute pe colegii săi membri de sin