O iniţiativă legislativă aflată pe masa Comisiei pentru muncă, familie şi protecţia socială din cadrul Senatului propune ca angajatorii să fie scutiţi parţial de plata contribuţiilor sociale obligatorii în cazul în care angajează şomeri.
Astfel, în cazul în care o societate va decide să apeleze la o persoană fără loc de muncă, atunci timp de 3 ani ar urma să plătească în proporţie de 2% dările de stat sociale pentru angajatul respectiv. Pentru a beneficia de această prevedere, angajatorul trebuie să respecte anumite condiţii. „Numai dacă nu au efectuat disponibilizări de personal în ultimele 6 luni de la solicitare” şi este obligatorie ca înţelegerea dintre cele două părţi să fie semnată tot pentru o perioadă determinată de 36 de luni.
Propunerea deputatului Marian Enache ar urma să fie discutată în comisiile permanente ale Senatului la începutul lunii septembrie, atunci când parlamentarii se vor întoarce din vacanţa de vară, primul termen stabilit fiind de 3 septembrie. În cazul în care va primi toate aprobările necesare, atunci angajatorii ar urma să scape de o parte din plata contribuţiilor sociale începând de la 1 ianuarie 2014, conform proiectului. „Statul trebuie să găsească soluţii pentru diminuarea şi echilibrarea fenomenului pierderii locurilor de muncă şi a şomajului, iar preocuparea majoră este identificarea soluţiilor proactive pentru gestionarea situaţiei create de numărul mare de disponibilizări, iar una dintre soluţii e aceasta”, susţine iniţiatorul legii în expunerea de motive.
Avantaje şi dezavantaje
Deşi ar urma să beneficieze de reduceri masive la plata contribuţiilor, angajatorii s-ar putea confrunta cu o situaţie care să îi pună în dificultate în condiţiile în care, conform propunerii, contractul trebuie semnat pentru 3 ani. „Este o iniţiativă bună, dar există o mică rezervă. Pare atractivă, dar de multe ori, angajatorii