► După Bucureşti, minerii Văii au ajuns şi la… Paris
Gabriela Lupu „descăleca” în Valea Jiului în urmă cu vreo 8 ani. Nu singură, ci „însoţită” de aparatul de fotografiat.
Traseul documentaristic al artistei nu-l uimeşte pe un miner al Văii Jiului, deoarece reprezintă chiar locurile care fac parte din cotidianul vieţii sale. Gabriela Lupu surprinde cu ochi şi suflet de artist scene din viaţa minerilor, imortalizându-i la cantină, vestiare, sala de apel, în autobuz, ori la intrarea în colivie. De rodul acestei descinderi în Valea Jiului s-au bucurat mai întâi iubitorii de artă fotografică din Franţa, care au trecut pragul „Galerie rue de l’Exposition” din Paris, unde a avut loc vernisajul expoziţiei „Carnet de charbon”. Titlul expoziţiei va fi translatat şi pe coperta unui volum-album, apărut în urmă cu câteva luni la Editura „Filigranes”. Volumul, apărut în condiţii grafice deosebite, format 170 x 240, reuneşte între copertele sale 54 de fotografii color. Fiind un volum singular în peisajul editorial, are şi un preţ pe măsură (raportat la puterea de cumpărare a românilor): 27 de euro.
„Am venit la mina Vulcan pentru prima dată în 2005. M-am întrebat mereu cum am aterizat acolo, ce m-a împins să merg în Valea Jiului?”, se întreabă Gabriela Lupu. Pentru a afla răspunsul nu aveţi decât o singură soluţie: să cumpăraţi volumul.
Şi un ultim amănunt. Dacă aţi părăsit malurile Jiurilor şi sunteţi cantonat pe malul Senei, trageţi o raită astăzi la Librăria „Forum/ Harmonia Mundi”. Unde, între orele 16:30-18:00, puteţi să vă alegeţi cu autograful Gabrielei Lupu, întrucât chiar astăzi are loc lansarea volumului-album „Carnet de charbon”. Cum s-ar spune, după Bucureşti, minerii au ajuns şi la… Paris… Celor care nu au astăzi drum la Paris le oferim câteva superbe fotografii realizate de inspirata artistă Gabriela Lupu în Valea Jiului.