Preşedintele american Barack Obama i-a dat asigurări, miercuri, cancelarului german Angela Merkel că Statele Unite „iau în serios" îngrijorările europene apărute în urma dezvăluirilor despre spionajul practicat de către americani în Europa, relatează AFP, citată de Mediafax.
Miercuri, cei doi lideri au purtat o discuţie telefonică în cadrul căreia au convenit ca oficiali din cele două ţări să se întâlnească în perioada următoare şi să trateze pe larg aceste probleme.
„Cei doi lideri au reafirmat importanţa continuării unei strânse colaborări între serviciile noastre de informaţii în lupta împotriva terorismului şi altor ameninţări la adresa securităţii Statelor Unite, Germaniei şi aliaţilor noştri", se arată într-un comunicat al Casei Albe.
De asemenea, Washingtonul a confirmat că un grup transatlantic de experţi se va reuni „începând din 8 iulie" pentru a schimba informaţii despre PRISM, programul american de supraveghere a comunicaţiilor care vizează şi cetăţeni europeni, potrivit dezvăluirilor făcute de fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), Edward Snowden.
În final, Obama şi Merkel au împărtăşit „sprijinul lor important pentru deschiderea negocierilor de liber-schimb între Statele Unite şi Uniunea Europeană" începând de luni.
Procesul de negocieri privind Acordul de liber-schimb transatlantic a fost pus în discuţie de mai multe state europene, după ce Edward Snowden a dezvăluit un sistem de spionare a unor instituţii europene pus în aplicare de către americani.
Citeşte mai multe despre: Barack Obama Angela Merkel spionaj PRISM Edward Snowden SUA Germania
Preşedintele american Barack Obama i-a dat asigurări, miercuri, cancelarului german Angela Merkel că Statele Unite „iau în serios" îngrijorările europene apărute în urma dezvă