- Editorial - nr. 129 / 4 Iulie, 2013 In vreme ce umanismul, ca miscare cultural europeana a epocii Renasterii (sec. XIV-XV), isi face loc prin Europa, iar zorii iluminismului (sec. XII-XIX) dadeau primele semnale, viata romanilor din Transilvania intra in cea mai neagra perioada a istoriei sale. De teama de a nu se mai repeta Rascoala de la Bobalna, de la 1437, care a insemnat un foarte serios cartonas rosu al romanilor asupriti national si social, la adresa stapanitorilor vremii: unguri, sasi si secui, acestia si-au strans randurile constituind acel "Unio Trium Nationum”, decisi sa faca zid puternic impotriva amenintatoarei natiuni romane, care nu se simtea deloc comoda cu statutul ei de ocupata si de exploatata si, in consecinta, ar putea oricand recidiva. Principiile care au stat la baza acestei diabolice intelegeri au fost atat de drastice si de severe incat romanilor nu li se mai oferea nici cea mai mica sansa de a fi ei insisi, nici ca indivizi sau membri ai societatii, dar nici ca natiune. Ca urmare au fost declarati iobagi, adica varianta de epoca a sclavului, si desfiintati ca natiune, fiind astfel declarati drept "tolerati” pe pamantul si in tara lor. Din stapani la ei acasa, un fel de "fii ai ploii”, daca ar fi sa vorbim in limbajul modern. Acest pact inegal ca forta, de trei contra unu, avea sa marcheze destinul romanilor in mod tragic si pentru o lunga perioada de timp, fapt ce a lasat urme adanci si grave in evolutia acestei natiuni cu gheara pusa in gat, obligati de aici incolo sa "danseze” doar cum le vor canta altii. Statutul de iobag (de care secuii isi aduc bine aminte, insa cu convingerea falsa ca romanii n-au putut mai mult) i-au transformat practic in neoameni. Intr-o forta de munca bruta, dar foarte necesara la acea vreme pentru edificarea si sporirea averilor stapanilor lor feudali, fie ca este vorba de grofii unguri, de patricienii sasi sau