Fostul internaţional Gheorghe Hagi a declarat, joi, în conferinţa de presă în care Gheorghe Popescu şi-a anunţat candidatura pentru postul de preşedinte al FRF, că s-a simţit dator să fie alături de fostul său coechipier şi să îl susţină pentru a avea succes.
"M-am simţit dator să fiu alături de el, pentru a-l susţine să aibă succes. Vom readuce fotbalul românesc acolo unde trebuie. Voi rămâne alături de clubul şi academia mea. Îl voi ajuta pe partea tehnică (n.r. - pe Popescu). Nu o să am o funcţie clară, pentru că nu voi pleca de la clubul meu. Gică, contezi pe mine şi dacă vei câştiga să facem performanţă!", a spus Hagi.
Gheorghe Popescu a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că va candida la alegerile următoare pentru postul de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF). "M-am hotărât, voi candida pentru alegerile viitoare ale FRF. Am venit cu o parte din echipa care mă va însoţi. Alături de noi ar fi trebuit să fie şi Cristi Chivu. El se va alătura după ce îşi va încheia cariera. Gică (n.r. - Gheorghe Hagi) şi Bogdan (n.r. - Bogdan Stelea) se vor ocupa de departamentul tehnic al FRF, însă nu vor avea prerogative legate de echipa naţională, pentru a nu exista confuzii. Ilie (n.r. - Ilie Dumitrescu) va fi alături de mine pe partea administrativă. Departamentul de care se vor ocupa Gică şi Bogdan se va ocupa de organizarea unor centre regionale. Dacă nu vom reuşi să facem performanţă vom ridica mâna şi vom pleca acasă", a spus Popescu.
Alături de Gheorghe Popescu şi Gheorghe Hagi, la conferinţa de presă sunt prezenţi şi Ilie Dumitrescu şi Bogdan Stelea. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »