Chiar daca timp de jumatate de an, Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) din Iasi a fost singura care nu avea aprobat de catre Senat contractul de management al rectorului prof. univ. dr. Vasile Isan, ieri, documentul a fost facut public. Actul rectorului universitatii a fost aprobat in sedinta de saptamana trecuta a Senatului. In fata acestei realitati, ramane in suspans deficitul de peste 3.5 milioane euro pe care l-ar inregistra Cuza.
"Cred ca suntem ultimii din Romania, din aceasta perspectiva! Intr-un final, am aprobat acest raport, cu anumite recomandari din partea noastra, dar si contractul de management. Vreau sa va spun ca am fi avut doua variante privind raportul: fie sa-l aprobam asa cum a fost elaborat de rector, fie sa-l respingem sau sa-l aprobam cu recomandari. Am ales ultima varianta si consider ca el este convenabil pentru ambele parti respectiv si pentru Senat dar si pentru conducerea executiva a universitatii. Aici vreau sa va arat ca el contine o serie de conditii clare si, in cazul in care nu sunt respectate, poate ajunge pana la demisia rectorului sau dizolvarea Senatului", a declarat prof. univ. dr. Constantin Rusu, presedintele Senatului de la UAIC. Raportul starii financiare va fi facut public abia saptamana viitoare. De reamintit faptul ca, in ultimii ani, o serie de scandaluri au lovit UAIC, in prim-plan aflandu-se neregulile modului in care a fost manageriata institutia de invatamant superior, atat de rectorul Isan cat si de membrii Biroului Executiv al Consiliului de Administratie (BECA), respectiv de prorectorii si directorul general administrativ, Bogdan Eduard Plescan.
Vezi aici contractul de management
Chiar daca timp de jumatate de an, Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) din Iasi a fost singura care nu avea aprobat de catre Senat contractul de management al rectorului prof. univ. dr. Vasile Isan, ieri, documentul a fo