Cand s-au intalnit prima oara, amandoi erau studenti la Filosofie. El, 24 de ani, ea abia 21. El, plin de viata si nebunie, ea, frumoasa si inteligenta. Dupa examenul final, el a curtat-o intens, ea il gasea urat, aproape respingator. Insa exuberanta lui nu a lasat-o indiferenta. Cei doi s-au imprietenit si au cazut de acord sa aiba o relatie de doi ani de zile. Dupa care ar fi continuat, dar pentru ca timpul alocat ”relatiei exclusive” s-ar fi scurs, trebuiau sa se vada si cu altii. Jean-Paul Sartre

Sursa imagine: bookaholic.ro

Au trecut cei doi ani de cand s-au cunoscut in 1929. Nici Sartre si nici Beauvoir nu dadeau vreun semn ca ar vrea sa renunte. Ba chiar Sartre ajunge la concluzia ca Simone este pentru el ”relatia necesara. Toti ceilalti sunt intamplatori.” Totusi, s-au tinut de cuvant si au inceput sa dezvolte si relatii in afara relatiei oficiale. Mai mult el. Ea avea sa ”indrageasca” si sa se refugieze in femei pe care avea sa i le prezinte lui.

Imbinarea dintre libertartile reciproc asumate ale unor amoruri pasagere si exterioare si relatia lor nu a facut decat sa innoade si mai strans legatura dintre cei doi care avea sa tina toata viata. Intensitatea si fascinatia continua a unuia fata de celalalt survenea din ceea ce aveau in comun cei doi: ideile, dezbaterile, nevoia de dialog. Un dialog perpetuu, o legatura preponderent intelectualiceasca.

Sartre:

Fara ea nu as fi avut niciodata aceeasi experienta. Fara sa fi discutat cu ea despre acestea, ele ar fi fost nespecifice. Un gest pe care il descriu, o situatie de viata pe care o analizez – ele capata precizia si exactitatea lor realista prin intensitatea experientei cu Simone de Beauvoir.

Tot el spunea intr-un interviu video (un proiect de-al lui Gerard Byrne), ca relatiile dintre barbati si femei sunt posibile si esentiale doar daca cei doi au culturi egale sau chiar ace