Mai mulţi elevi de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" şi părinţii acestora vor fi audiaţi, azi, la Poliţia Capitalei, în dosarul în care se fac cercetări privind suspiciuni de fraudare a examenului de bacalaureat şi în care directoarea şcolii a fost arestată pentru trafic de influenţă.
În faţa Liceului "Dimitrie Bolintineanu" părinţii s-au îmbrâncit cu poliţiştii veniţi să-i aducă pe elevi la audieri, după ce elevii au terminat de susţinut ultima probă a examenului de bacalaureat.
Premierul Victor Ponta a afirmat că va verificat ce se întâmplă în cazul cercetărilor procurorilor şi că nu există un mandat de aducere a copiilor, astfel că îi va solicita ministrului Justiţiei să discute cu procurorul general, "pe cale ierarhică", despre această situaţie.
Parchetul Tribunalului Bucureşti anunţa luni că a fost începută urmărirea penală "in rem" pentru fapte de corupţie privind proba scrisă la Limba română de la bacalaureat care a fost susţinută la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", fiind făcute percheziţii la unitatea de învăţământ cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei. Procurorii au dispun începerea urmăririi penale în cazul directoarei, Costica Vărzaru, pentru trafic de influenţă, aceasta fiind arestată marţi, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.
Potrivit anchetatorilor, în semestrul al doilea al anului şcolar 2012-2013, Costica Vărzaru a pretins şi primit bani de la elevi care urmau să susţină examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie, promiţând că va interveni la membrii comisiei pentru a le facilita promovarea examenului. Sumele de bani, în cuantum de 500 de euro de elev, reprezentând costurile pentru petrecerea de absolvire şi «cheltuieli» pentru examenul de bacalaureat, au fost strânse prin intermediul diriginţilor claselor terminale. Anchetatorii au stabi