● Un expert buzoian în AN 2 precizează în EXCLUSIVITATE cauzele neoficiale ale tragicului eveniment. Dezvelire de monument comemorativ la Poşta Câlnău
Acum 3 ani, mai precis pe 5 iulie 2010, ora 17.40, „Un avion AN-2, aparţinând Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc, care executa o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare, s-a prăbuşit luni, 5 iulie, în jurul orei 17.40, pe aerodromul Tuzla. (…) La scurt timp după decolare, aeronava a pierdut brusc înălţime şi s-a prăbuşit. În urma impactului cu solul, aeronava a luat foc, incendiul fiind stins la ora 18.15″, se arăta în comunicatul MApN. În tragicul eveniment aviatic şi-au pierdut viaţa şapte militari ai Forţelor Navale şi patru militari din Forţele Aeriene. Printre ei – Comandorul Nicolae Jianu, comandantul Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene “Aurel Vlaicu” din Boboc, care se afla la bordul avionului AN-2 prăbuşit pe aerodromul Tuzla. Comandorul Jianu, pilot clasa I, instructor de zbor ziua şi noaptea, în toate condiţiile meteorologice, era căsătorit şi avea doi copii. Şcoala de Aviaţie de la Boboc a pierdut patru profesionişti în frunte cu comandantul lor şi nici până acum familiile militarilor nu au primit un rezultat oficial al anchetei, Guvernul ignorându-i în continuare.
Cauza reală a prăbuşirii
avionului AN 2, în viziunea unui expert în domeniu,
cu peste 12 ani de „muncă”
pe respectivul aparat de zbor
Potrivit experienţei specialistului buzoian în AN2, decolarea avionului AN-2 de la Tuzla a fost îngreunată de încărcătura mare pe care o avea avionul militar: trei membri în echipaj şi 12 paraşutişti. Mai mult de 100 de kilograme cântăreşte numai un paraşutist complet echipat. Rezultă că încărcătura avionului era de circa 1.200 de kilograme, limita maximă admisă de manualul de exploatare a avionului. „În asemenea situaţii, toţi ocupa