Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codrin Scutaru doreşte un Partid Conservator puternic la Satu Mare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 5 iulie 2013 ·

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, conservatorul Codrin Scutaru, a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că îşi doreşte un Partid Conservator puternic la Satu Mare în perspectiva alegerilor europarlamentare. “Încercăm să facem din fiecare filială judeţeană a partidului nostru o bijuterie politică, care să susţină candidaţii noştri la alegerile europarlamentare, la care ne-am propus să avem rezultate foarte bune. La Satu Mare sunt oameni de calitate şi sunt mândru de actualul preşedinte al PC Satu Mare, Cristian Smadu, pentru realizările sale de până acum la Satu Mare, luptând să formeze aici una dintre cele mai puternice filiale din ţară”, a precizat Codrin Scutaru. Scretarul de stat a mai adăugat că PC Satu Mare trebuie să ajungă la cel puţin 2.500 de membri de partid care să poată participa la acţiunile formaţiunii politice. Pe de altă parte, Scutaru a mai spus că este plăcut impresionat de faptul că există o colaborare foarte bună în USL şi că nu a auzit pe niciun reprezentant al partidului pe care-l reprezintă să se plângă de colegii lor de la PSD şi PNL. “Suntem un partid cu o doctrină social-democrată şi încercăm să ţinem un echilibru atât în coaliţie cât şi la guvernare. Avem o serie de proiecte pe care le vom materializa în cel mai scurt timp”, a mai spus secretarul de stat. Făcând referire la vizita sa la Satu Mare, Scutaru a declarat că în urma discuţiilor purtate a concluzionat că ar trebui mai multe facilităţi pentru IMM-uri şi pentru micii intreprinzători. “De asemenea, m-a surprins plăcut şi faptul că directorii instituţiilor de protecţie socială nu s-au plâns de greutatea problemelor pe care le întâmpină şi au venit cu propuneri. La Satu Mare nu există sloganul “noi şi voi” ci doar cuvântul “împreună”, a mai spus demnitarul. Florin Dura Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei S

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 5 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°