Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Jean Popescu: “Legea achiziţiilor publice, modificată, nimic altceva decât legalizarea corupţiei în România”

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 5 iulie 2013 ·

Legea achiziţiilor publice a fost modificată astfel, încât se dă undă verde pentru contracte.

Legea 193/2013, puternic contestată, a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 28 iunie 2013. Din momentul intrării ei în vigoare, companiile de stat nu mai sunt obligate să organizeze licitaţii până la un anumit prag valoric, care a fost dublat. Mai exact, legea ridică plafonul de achiziţii de bunuri şi servicii fără licitaţie de la 15.000 la 30.000 de lei, iar la lucrări, de la 30.000 la 100.000 de lei. Astăzi, într-o conferinţă de presă a PD-L Dâmboviţa, prim-vicepreşedintele Jean Popescu nu a ezitat să comenteze pe seama acestui subiect. Democrat liberalul dâm-boviţean a afirmat că, prin modificarea Legii achiziţiilor publice, nu s-a recurs decât la legalizarea corupţiei în România. Domnia sa a mai spus că rolul Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) este redus la zero, instituţia putând da cel mult o amendă, fără însă a avea posibilitatea întreruperii unui contract ilegal: “Prin acestă lege se legalizează corupţia în România. Nu poate fi acceptată o astfel de situaţie… USL oferă partenerilor săi posibilitatea de a aduce bani pentru partid. PDL a decis să sesizeze Comisia Europeană cu privire la modificările aduse legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice”, a declarat Jean Popescu, prim-vicepreşedinte PD-L Dâmboviţa. Democrat-liberalul dâmboviţean nu a omis să spună că de pe urma modificării acestei legi va avea de beneficiat clientela de partid.

Legea achiziţiilor publice a fost modificată astfel, încât se dă undă verde pentru contracte.

Legea 193/2013, puternic contestată, a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 28 iunie 2013. Din momentul intrării ei în vigoare, companiile de stat nu mai sunt obligate să organizeze licitaţii până la un anumit prag valoric, care a fost dublat. Mai

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 47 minute
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 3 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Bărbat acuzat că a vrut să violeze o femeie la un priveghi. Agresorul a fost arestat preventiv

HotNews acum o ora
Un bărbat din comuna vâlceană Orleşti a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol după ce ar fi încercat să forţeze o femeie cu 20 de ani mai în vârstă să întreţină relaţii sexuale cu el. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Ju

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 2 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-1°/6°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°