Într-o analiză amănunţită şi, de cele mai multe ori, judicioasă a sistemului nostru de învăţământ („Ce e de făcut?“, apărută pe contributors.ro; titlul acesta, al lui Lenin, din 1902, pare mereu actual, mai ales la noi), profesorul Mihai Maci identifică foarte corect întrebarea de la al cărei răspuns s-ar cuveni să înceapă regîndirea programelor şi a manualelor şcolare, anume: „ce trebuie să cunoască cel ce nu se va specializa în respectiva materie“. Mai puţin ambiţios, aş înlocui doar „trebuie“ cu „vrem“ – noi, societatea din acest moment.

Dar „ce vrem să cunoască“ – în ce scop? Ca să îi fie de folos în viaţă, la modul cît se poate de general? Ce înseamnă, atunci, „folos“? Sau ca să-l ajute în profesia sau cariera pe care o va alege, oricare va fi fiind aceea? Nu e uşor de dat răspunsuri cu care să fie de acord şi reprezentanţii respectivei discipline şi ceilalţi, indirect sau deloc interesaţi.

În cazul matematicii, caz pe care îl cunosc cel mai bine, lucrurile par mai simple, cam toată lumea e de acord că „matematica e necesară, fără matematică nu se poate“. De fapt, nu-i deloc aşa de simplu. Cei care se vor specializa în această disciplină sînt puţini. Dar majoritatea celorlalţi vor folosi, într-un fel sau altul, cîte ceva din ce se învaţă în şcoală. Dintre absolvenţii liceelor reale, cei care vor continua studiile vor merge, în cea mai mare parte, la facultăţi tehnice, de ştiinţe (la Universitate) sau economice, unii poate la Medicină, deci vor avea nevoie de matematică – poate nu de atît de multă cîtă se face în liceu, dar vor avea nevoie. Însă cei care se vor opri la nivelul liceului cu siguranţă nu vor folosi, de exemplu, analiza matematică şi teoria structurilor algebrice ca atare. De fapt, ca să fim foarte sinceri, pentru a fi un simplu inginer care conduce activitatea într-o secţie sau pe un şantier nu e nevoie să ştii multă matematică. N