Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GHID ADMITERE LICEU 2013 Olimpici şi absolvenţi remarcabili ai liceelor de top din judeţul VRANCEA

Publicat in Adevarul, vineri 5 iulie 2013 ·

adevarul.ro vă prezintă realizările câtorva dintre elevii de top ai Focşaniului, pregătiţi de profesori care provin de la cele mai bune colegii ale judeţului.

Elevii câtorva dintre colegiile de top ale judeţului Vrancea s-au remarcat atât în timpul anilor de studii, cât şi după absolvire.

Dacă stai de vorbă cu Raluca Ciolcă ai senzaţia că ar fi în stare să vorbească ore în şir, fără să obosească, cunoştinţele sale din mai multe domenii fiind extrem de vaste. De altfel, mărturiseşte că îi place enorm de mult să vorbească liber în public, justificându-i într-un fel dorinţa de a ajunge, printre altele, şi un avocat de succes. Încă de mic copil şi-a făcut o pasiune pentru ştiinţele umaniste şi limbile străine.

„De la trei ani şi opt luni părinţii m-au dat la limba engleză şi cred eu că în toţi aceşti ani de engleză mi-am format un simţ al limbii. Mie limba engleză îmi sună, o văd în interiorul ei şi nu o învăţ ca pe un set de reguli. Din cauza asta o iubesc foarte tare", spune Raluca. În paralel, şi-a aprofundat la fel de bine cunoştinţele de limbă franceză, iar la liceu a descoperit latina, o limbă pe care nu o consideră blamată, cum zic unii, ci extrem de exactă.

Ca un fapt inedit şi demn de toată lauda, Raluca Maria Ciolcă a reuşit performanţa să se califice la patru olimpiade naţionale, respectiv la limba română şi limbile engleză, franceză şi latină, spunând cu modestie că nu i-a fost prea greu să se pregătească la atâtea obiecte.

„Lumea crede că am făcut eforturi supraomeneşti pentru a ajunge la aceste rezultate, dar eu am învăţat cum învăţ în fiecare zi pentru şcoală. Probabil mi-a dăruit Dumnezeu ceva mai mult decât la alţii. Am calitatea de a reţine repede şi nu uit uşor lucrurile care îmi plac", spune Raluca.

Facultate în străinătate

După ce îşi va da Bacalaureatul, Raluca (foto dreapta) ştie pe ce drum să mearg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°