După ce Gică Popescu şi-a anunţat candidatura la şefi a FRF, Prunea a spus despre el, Hagi, Stelea şi Ilie Dumitrescu că „n-au experienţă”. În replică, Stelea i-a amintit fostului său coechipier că este implicat penal în Dosarul „Mită pentru arbitri”. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘSursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
1 /.
Gică Popescu a anunţat că va candida anul viitor pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, iar măreaţa noastră „Generaţie de Aur” s-a făcut ţăndări! După ce iniţial, Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu, l-a propus în această funcţie pe Anghel Iordănescu, ieri, un alt patron din Liga I l-a amintit pe antrenorul echipei care a obţinut locul 5 la Campionatul Mondial din SUA 1994.
Se bagă şi „Tata Puiu”?
Concret, Adrian Porumboiu, „boss-ul” lui FC Vaslui, a spus că cel mai nimerit să ocupe scaunul pe care Mircea Sandu îl va lăsa liber la anul este Iordănescu. Deocamdată, „părintele” generaţiei lui Hagi şi Gică Popescu stă la cutie.
Florin Prunea a fost primul care a sărit la bătaie. „Nu mă regăsesc în proiectul lui Popescu. Din echipa lor fac parte foşti fotbalişti valoroşi, dar fără experienţă în structurile federale. Eu, Ionuţ Lupescu, Didi Prodan, Belodedici am lucrat alături de Mircea Sandu şi ştim ce am avea de făcut”, a spus Prunea, care a anunţat că se gândeşte să atace şi el şefia FRF, uitând că este implicat într-un dosar penal, cel în care se judecă persoanele acuzate în cazuri de mită pentru arbitri!
Lupescu la UEFA, Prunea - la Divizia B
Bogdan Stelea, celălalt goal-keeper al echipei „care a scos oamenii în stradă”, vorba lui Hagi, i-a răspuns ironic fostului său coechipier: „Când am venit eu la federaţie, ca secund al lui Răzvan Lucescu, Prunea era ăăă, era...ăăă, nu mai ştiu exact ce. A, şef pe la internaţional. Dar imediat a dispărut din anturajul federaţiei”, a afirmat „Arnold”, aluzie la implicarea