Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE lansează o consultare publică privind insolvenţa întreprinderilor

Publicat in Bursa, vineri 5 iulie 2013 ·

Comisia Europeană (CE) a lansat o consultare publică cu privire la o abordare europeană în materie de eşec în afaceri şi insolvenţă, care pune "accentul pe sprijinirea întreprinderilor viabile să supravieţuiască şi pe acordarea întreprinzătorilor cinstiţi a unei a doua şanse, protejând în acelaşi timp dreptul creditorilor de a-şi recupera banii", conform unui comunicat de presă.

Procedurile ar trebui să fie rapide şi eficiente, atât în interesul debitorilor, cât şi al creditorilor, şi ar trebui să contribuie la menţinerea locurilor de muncă, să îi ajute pe furnizori să îşi păstreze clienţii, iar pe proprietarii întreprinderilor să păstreze valoarea investiţiilor făcute în întreprinderi viabile. Disparităţile dintre legislaţiile naţionale privind insolvenţa pot crea incertitudine juridică şi un mediu de afaceri ostil. Problemele principale sunt perioada necesară descărcării de obligaţii condiţiile pentru deschiderea procedurii, depunerea creanţelor şi normele privind planurile de restructurare. Acestea pot avea un efect negativ asupra investiţiilor transfrontaliere. Consultarea va solicita punctele de vedere ale părţilor interesate cu privire la cele mai bune modalităţi de a răspunde acestor provocări.

Vicepreşedintele Viviane Reding, comisarul UE pentru justiţie, a declarat: "Europa are nevoie de o cultură a < salvării şi redresării > pentru întreprinderile şi persoanele viabile care se confruntă cu dificultăţi financiare. Întreprinzătorilor cinstiţi ar trebui să li se acorde o a doua şansă, astfel încât, în cazul în care apar probleme, insolvenţa să nu devină o pedeapsă pe viaţă. IMM-urile, care constituie coloana vertebrală a economiei noastre, sunt deosebit de importante. Contez pe toate persoanele interesate să participe în mod activ la această consultare, astfel încât să putem strânge cele mai bune idei cu privire la modul în care trebuie să răspund

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bogdan Teodorescu a murit. Analistul politic avea 61 de ani

HotNews acum 30 minute
Cunoscutul analist politic Bogdan Teodorescu a murit, marți, la vârsta de 61 de ani, potrivit unui anunț al jurnaliștilor Radu Tudor și Dan Andronic, citat de Gândul. „O minte limpede, un analist de elită, un român educat, cosmopolit, un intelectual

G4Media: Donald Trump Jr. vine la București înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum o ora
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, va ajunge în București la sfârșitul lunii aprilie pentru a participa la un eveniment de business, au declarat surse apropiate organizatorilor pentru G4Media. Conform surselor citate, evenimentul

A fost montată crucea de 7 tone pe turla mare a Catedralei Neamului

Mediafax acum 27 minute
„După o perioadă de pregătiri ce au durat aproximativ două săptămâni, astăzi, 8 aprilie, pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului au fost executate lucrările necesare montării crucii pe Turla Pantocrator a edificiului emblematic al Ortodoxiei româ

BREAKING Pentagonul ia în calcul retragerea a până la 10.000 de militari din România, Polonia și alte țări din Europa de Est

HotNews acum 30 minute
Înalți oficiali ai Departamentului Apărării iau în considerare o propunere de retragere a până la 10.000 de soldați din Europa de Est, stârnind îngrijorarea că aces pas l-ar încuraja pe președintele rus Vladimir Putin, au declarat pentru NBC News șa

The Washington Post: Elon Musk a avut intervenţii directe la Trump ca să anuleze noile tarife

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk, CEO-ul Tesla şi un colaborator apropiat al lui Donald Trump de când acesta s-a întors la Casa Albă, l-a rugat direct, dar fără succes, pe preşedintele american să revină asupra tarifelor vamale, au declarat pentru The Washingt

Simulare Bacalaureat 2025. Ministerul Educației a centralizat rezultatele. Câți elevi au luat note de trecere la Română

Adevarul acum 48 minute
Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, susținută în perioada 24 - 27 martie 2025, la nivel național, de elevii care termină ciclul liceal.

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri din China, descoperită de ANAF la o firmă din Suceava / Operatorul înregistra în contabilitate vânzarea la preţuri derizorii, iar în realitate produsele erau vândute, la preţul pieţei, către alte firme

News.ro acum 2 ore
ANAF a descoperit la o firmă din Suceava, care aduce produse din China, un prejudiciu de 15 milioane de lei. Societatea comercială a adus, în perioada 2019 -2024,79 de transporturi de produse din China şi a înregistrat în contabilitate bonuri fiscal

Tribunalul Prahova a stablit un nou temen în 29 aprilie pentru cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea de reducere cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute / De ce a fost amânată decizia

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Prahova, care era aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicita reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute, a stab

O rachetă rusească cu un astronaut american şi doi cosmonauţi ruşi la bord a decolat spre Staţia Spaţială Internaţională

News.ro acum 2 ore
O rachetă rusească Soiuz care transportă un astronaut american şi doi cosmonauţi ruşi a decolat marţi de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a anunţat agenţia spaţială rusă Roscosmos, informează Reuters.

Dragoș Sprînceană „nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o cârciumă”, susține un partener de coaliție

HotNews acum o ora
Țara noastră are nevoie de comunitățile românești de peste hotare, însă omul de afaceri Dragoș Sprînceană nu este persoane potrivită pentru a fi omul de legătură cu președinele american Donald Trump, a apreciat marți președintele UDMR, Kelemen Hunor

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/7°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/9°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°