Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, dupǎ aflarea rezultatelor recensǎmȃntului din 2011, că va trebui ca “cineva” să-şi asume responsabilitatea juridică pentru “puciul” din 2012.
“Responsabilitatea politică nu a fost asumată, dar probabil cineva va trebuie să îşi asume responsabilitatea juridică, pentru că şi acum România plăteşte costuri uriaşe pentru lovitura de stat din vara trecută”, a spus Traian Băsescu, la Digi 24. Președintele a mai adǎugat că declaraţia premierului Victor Ponta privind recensământul şi validarea referendumului de anul trecut nu afectează pactul de coabitare. “Nu, pactul de coabitare are teme precise, ceea ce nu ne opreşte să ne exprimăm punctele de vedere. Eu vă subliniez încă o dată punctul meu de vedere. Anul trecut pe vremea asta ne aflam într-un plin proces al unui puci parlamentar, care nu a putut fi finalizat, dar majoritatea instituţiilor au fost afectate”, a spus preşedintele.
Bǎsescu a mai spus că ar fi corect ca cineva să răspundă în faţa instanţelor: “Politicienii nu plătesc pentru acţiunea lor când îşi discreditează ţara pentru o perioadă lungă de timp. Deci corect ar fi ca cineva să plătească în faţa instituţiilor statului pentru actele semnate, pentru deciziile care au afectat ţara”. Președintele a adǎugat cǎ “Deci corect ar fi ca cineva să plătească în faţa instanţei pentru deciziile politice şi pentru actele normative emise, semnate, susţinute şi care au blocat funcţionarea instituţiilor statului. Eu spun ce ar fi corect azi, la un an de la lovitura de stat din 2012″.
De asemenea, el a arătat că electoratul nu este stabilit după datele INS privind recensământul, ci de către Evidenţa Populaţiei şi primării, care actualizează listele electorale. Conform mediafax, preşedintele a mai menționat că el este convins că sunt peste 18 milioane de electori cetăţeni români, având în vedere şi pe cei 3,5 milioa