”Aşa e că nu ştiţi cum a apărut “Ziarul de Iaşi”? Mai ţineţi minte că există cândva şi “Monitorul”? Au trecut peste zece ani de atunci şi puţină lume cunoaşte sau îşi mai aminteşte aceasta istorie de capă şi spadă. Din acest motiv voi face un recurs rapid în culisele naşterii, în maternitatea din Bucşinescu, a acestui nou nume al presei ieşene. “Ziarul de Iaşi” a ţâşnit pur şi simplu în piaţă, cum sare drăcuşorul cu arc din cutie, speriind lumea, în urma celui mai spectaculos blitzkrieg de marketing şi comunicare pe care l-a văzut presa română în toată istoria ei. Un război subteran, dus cu toate armele şi pe toate fronturile, cu viteză maximă, pentru a scoate în foarte scurt timp pe lume un nou prunc de presă. Şi, în acelaşi timp, pentru a-i face mama să dispară pe vecie. Întâmplarea cutremurătoare şi nemaivăzută de care zic a avut loc în primăvara anului 2002 şi a devenit subiect de studiu în literatura americană de specialitate şi într-o universitate din vestul SUA (aici chiar nu glumesc). Atunci, în numai trei zile – vineri, sâmbăta, duminică – am reuşit să îngropăm pentru totdeauna numele “Monitorul”, munca noastră de aproape 12 ani. În acel weekend, în linişte şi fără ca victima să aibă habar (titlul ne fusese deja luat şi oferit unui alt editor), i-am pregătit vechiului şi iubitului nostru brand de presă, pentru ziua de luni, şi lichidarea şi îngroparea şi funeraliile şi parastasul. În acele zile, mânaţi de ideea că nu putem fi închişi aşa uşor şi printr-un efort coordonat perfect, am reuşit să mutăm pe un nume nou, “Ziarul de Iaşi”, întreg tirajul şi toţi clienţii de publicitate (aproximativ 300). Monitorul a continuat o vreme să apară în paralel, editat de alţi jurnalişti, fără să-i treacă cuiva prin minte că devenise deja istorie. O istorie comună de care suntem totuşi foarte mândri, nu-i aşa? Cum s-a ajuns la blitzkrieg, foarte pe scurt. “Monitorul” n